13 octombrie – Ziua Internaţională a Reducerii Riscurilor la Dezastre Naturale

Ziua de 13 octombrie este desemnată ,,Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului la Dezastre Naturale”, potrivit Rezoluţiei 64/200 din 21 decembrie 2009 adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Scopul acesteia este de a promova o cultură generală de reducere a riscului de dezastre naturale în întreaga lume. În repetate rânduri, istoria ne-a demonstrat că dezastrele naturale pot avea efecte devastatoare asupra populaţiei şi a mediului înconjurător, fapt ce a dus la implementarea unor măsuri de prevenire şi pregătire pentru intervenţie.

Cunoaşterea şi aplicarea măsurilor preventive şi de pregătire duc la reducerea sau eliminarea pierderilor de vieţi omeneşti, de animale, a pagubelor materiale şi de mediu. Alte efecte benefice sunt asigurarea unei intervenţii operative cu forţe şi mijloace special constituite şi refacerea economico-socială cât mai rapidă şi durabilă.

Riscurile naturale care au afectat cel mai des teritoriul judeţului nostru sunt: inundaţiile, alunecările de teren, fenomenele meteorologice periculoase şi incendiile la fondul forestier.

Pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, acest eveniment este o ocazie de a creşte gradul de conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile naturale şi de a promova o cultură unitară la nivelul judeţului de reducere a riscului de dezastre.

În acest sens, sunt organizate o serie de activităţi cu tematică specifică dezastrelor naturale, prin care populaţia, în mod special angajaţii şi elevii, este informată cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

Premergător acestor activităţi, pompierii militari suceveni au desfăşurat acţiuni de informare preventivă şi au acordat asistenţă tehnică de specialitate protopopiatelor din judeţ şi unităţilor de învăţământ, cu privire la riscurile care pot pune în pericol vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Acţiunile dedicate acestei zile se vor desfăşura în mai multe localităţi, iar între orele 9:00-14:00, toate subunităţile de pompieri din judeţ vor avea porţile deschise pentru vizitatori.

În cadrul acestor activităţi se vor prezenta materiale cuprinzând riscurile specifice judeţului nostru, cu exerciţii demonstrative. De asemenea, vor fi prezentate mijloacele de intervenţie în caz de dezastre naturale şi modul de folosire a acestora.

Calendarul activităţilor prevăzute pentru 13 octombrie – Ziua Internaţională a Reducerii Riscurilor la Dezastre Naturale:

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava de la subunităţile din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei se vor deplasa joi, 13 octombrie a.c., în unităţi de învăţământ din localităţile enumerate mai sus, pentru efectuarea unor exerciţii de evacuare, urmate de prezentarea tehnicii de intervenţie şi a regulilor de comportare în cazul producerii unui dezastru. Astfel, pompierii militari vor ajunge la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava (ora 9:00), Colegiul Naţional „Spiru Haret” Suceava (ora 11:00) şi Colegiul Tehnic Nr.2 „Petru Muşat” Suceava (ora 13:00); Colegiul Tehnic Rădăuţi (ora 9:00), Şcoala Generală „Bogdan Vodă” Rădăuţi (ora 11:00) şi Şcoala Generală „Mihai Eminescu” Rădăuţi (ora 13:00); Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni (ora 9:00), Colegiul Agricol „Eugen Lovinescu” Fălticeni (ora 11:00) şi Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni (ora 13:00); Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc (ora 9:00), Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc (ora 11:00) şi Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc (ora 13:00); Şcoala Gimnazială Nr.4 Vatra Dornei (ora 9:00), Şcoala Gimnazială Nr.2 Vatra Dornei (ora 11:00) şi Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei (ora 13:00).

Această acţiune a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava este o premieră pentru comunitatea locală, dorindu-se a fi o amplă desfăşurare a tehnicii şi a pompierilor militari pregătiţi pentru intervenţia în cazul producerii unui dezastru, în acelaşi timp şi pe o arie extinsă. Scopul principal al acestor activităţi este de a verifica reacţiile atât ale salvatorilor, cât şi ale elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar, premergător, pe timpul şi după producerea unui dezastru.

Publicitate
tomibena

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Bărbat găsit carbonizat în casa care a ars

Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost găsit mort în locuința …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.