Home / Actualitate / Ziua Portilor Deschise, la sediul ISU Suceava

Ziua Portilor Deschise, la sediul ISU Suceava

Vineri, 26 februarie a.c., între orele 10:00-14:00, pompierii militari suceveni vor organiza „Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul inspectoratului din municipiul Suceava, str. Universităţii nr.14, cât şi la sediile subunităţilor din judeţ – Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Solca, Siret şi Vicovu de Sus.
Cu această ocazie, vizitatorilor le vor fi prezentate mijloacele de primă intervenţie în caz de situaţii de protecţie civilă şi modul de folosire a acestora. De asemenea, vor putea beneficia de informaţii privind riscurile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă de la nivelul judeţului, regulile de comportare în situaţii de urgenţă, principalele cauze de incendiu şi modul de prevenire, importanţa educaţiei antiincendiu în familie, dar şi necesitatea supravegherii permanente a copiilor. Pe timpul acestor activităţi, cadrele Inspecţiei de Prevenire vor distribui pliante, flyere, stickere cu mesajele campaniilor naţionale F.O.C. – „Flăcările omoară copii”, R.I.S.C. – „Siguranţa nu este un joc de noroc”, precum şi „Nu tremur la cutremur”.
Nu în ultimul rând, amintim prezenţa colegului nostru Olly, câinele de căutare/salvare al pompierilor militari suceveni, specializat în căutarea victimelor rezultate în urma cutremurelor. Din decembrie 2004, misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de catre Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiectiv principal profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative ale celor două componente de bază – Pompieri şi Protecţie Civilă – pentru a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi siguranţă cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte.
De la înfiinţare şi până în prezent, indiferent de apartenenţa la diferite ministere sau denumirile pe care le-a avut, Protecţia Civilă a rămas o componentă de baza a sistemului securităţii naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, precum şi în scopul asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Opt dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere

La 21.04.2018, ora 08.10, o patrulă din cadrul Secţiei 11 Poliție Rurală Pojorâta, a oprit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *