Home / Actualitate / „Administrația locală a cam uitat de respectul față de contribuabili, dar rădăuțenii merită şi trebuie să fie tratați cu mai multă responsabilitate”

„Administrația locală a cam uitat de respectul față de contribuabili, dar rădăuțenii merită şi trebuie să fie tratați cu mai multă responsabilitate”

Opinia îi aparţine lui Vasile – Mihai Lazurcă, omul cu care PRM şi-a propus să câştige funcţia de primar în Rădăuţi

Vasile – Mihail Lazurcă este candidatul PRM la funcția de primar al municipiului Rădăuți. Este căsătorit, are doi copii, fiind un familist convins. Activează de aproape două decenii în mediul privat, având parte și de o bogată experiență profesională dobândită în străinătate. Deține calitatea de membru al PRM de mai bine de 10 ani, acesta fiind de fapt, singurul partid politic în care a activat. Este, așa cum s-a descris, atașat profund acelorași convingeri, pentru care s-a înscris în partidul care acum îl susține la funcția de primar. Dorește să le redea locuitorilor demnitatea și mândria de rădăuțeni, estompată parcă de experimentele ultimelor administrații ale municipiului nostru.

Î. Domnule Lazurcă, cum ați decis să vă înscrieți în cursa pentru Primăria municipiului Rădăuți ?
R. Am cântărit bine situația, și am luat, zic eu, decizia potrivită.

Vasile Mihail Lazaruca-headerÎ. Ce v-a determinat să faceți acest lucru ?
R. Actuala stare de lucruri din Rădăuți este deplorabilă: străzile sunt pline de găuri, impracticabile în vreme de ploaie, canalizarea este subdimensionată, administrația Rădăuțiului ori nu poate, ori nu știe sau nu are soluții pentru problemele rădăuțenilor. Aștept o schimbare în bine a Rădăuțiului, de peste 20 de ani. Fiecare candidat după ce a devenit primar, a uitat parcă de promisiunile făcute în campania electorală: aceleași străzi cu aceleași denivelări, același comportament al funcționarilor din Primărie față de cetățeni încet, încet, municipiul nostru arată din ce în ce mai rău. Spațiile verzi sunt în pericol, tinerii și copiii nu au locuri de joacă, toți parchează pe unde apucă, a dispărut parcă respectul tradițional al rădăuțenilor de altădată. Apar construcții care par a nu se încadra în specificul arhitectonic al Rădăuțiului, dincolo de lipsa de dialog cu cetățenii care locuiesc în zonă, a căror voință pare să fie ignorată.

Administrația locală a cam uitat de respectul față de contribuabili, dar rădăuțenii merită şi trebuie să fie tratați cu mai multă responsabilitate. În ultimul timp, lucrurile s-au agravat atât de mult, încât localitățile din jurul nostru, au început să arate mai bine ca Rădăuțiul. E inadmisibil așa ceva! S-a ajuns la o situație limită, încât am decis să mă implic și să-mi asum responsabilitatea candidaturii la primărie. Sigur, nu singur, ci împreună cu o echipă de candidați de consilieri bine aleasă, experiența profesională îmbinându-se armonios cu entuziasmul tinereții.

Î. Care sunt atuurile dumneavoastra în această campanie electorală?
R.  Sunt mai multe: faptul că am lucrat peste 15 ani în străinătate, acolo unde am desfășurat mai multe activități. Am pornit, cum se spune, de jos, acumulând treptat experiență profesională, luând decizia de a mă întoarce și a mă implica în schimbarea la față a Rădăuțiului. Sunt un om de cuvânt, tranșant, deschis, care prețuiește în mod deosebit valorile tradiționale, casa, familia, comunitatea din care fac parte. Vreau să precizez că de peste 10 ani fac parte din Partidul România Mare, unde m-am înscris tocmai fiindcă am fost atras de valorile promovate de această formațiune politică: cinste, dreptate, onoare, lupta împotriva corupției, apărarea credinței și a familiei. Nu în ultimul rând, argumentez cu faptul că ceilalți candidați sunt cam aceeași, lipsiți de viziune, persoane care n-au performat mai deloc până acum, majoritatea lor candidând din nou. Dovadă că Rădăuțiul arată astăzi atât de prost. M-am lovit de birocrație și de rea-voință în relația cu autoritățile locale, experiența astfel dobândit făcându-mă să mă gândesc la toți acei rădăuțeni care au avut sau au parte de același tratament. Pentru ei, pentru toți rădăuțenii am decis să mă înscriu în cursă.

Î. Ce își propune Vasile – Mihai Lazurcă, candidatul PRM la funcția de primar al municipiului Rădăuți?

R. Programul meu pentru recâștigarea încrederii rădăuțenilor în instituția Primarului municipiului Rădăuți, este un program realist și adaptat nevoilor imediate și de perspectivă ale localității noastre. Practic, acesta cuprinde un set de măsuri și de obiective delimitate pe domenii și sfere de competență ale primarului și ale Consiliului Local, rezultat la evaluării situației și al ideilor precum și al numeroaselor propuneri venite din partea rădăuțenilor.

Vă voi detalia câteva dintre punctele prioritare avute în vedere:

  • Refacerea imediată a infrastructurii municipiului Rădăuți cu indicarea unor termene clare și precise;
  • Reorganizarea Compartimentului Urbanism din cadrul Primăriei prin atragerea unor specialiști, motivați corespunzător și investiți cu competențe specifice;
  • Debirocratizarea, informatizarea și introducerea unui ghișeu unic de preluare – comunicare- rezolvare a problemelor cetățenilor;
  • Organizarea unor dezbateri periodice cu cetățenii, organizate pe cartiere, delimitate pe categorii de probleme, precum și soluționarea acestora în termene asumate;
  • Transparentizarea deciziilor și inițiativelor Primarului, prin metode clasice și electronice, inclusiv prin dezbateri organizate periodic cu cetățenii și reprezentanții acestora;
  • Stimularea și valorificarea constantă a parteneriatului public-privat în domeniile în care administrația locală a demonstrat, cel puțin până acum, că nu dispune de soluții eficiente;
  • Cultivarea unei relații funcționale cu ONG-uri locale, județene și naționale prin intermediul unor proiecte și/sau parteneriate benefice comunității rădăuțene (tineri, pensionari, femei, sfere profesionale și de preocupări sportive, artistice, religioase, culturale, protecția mediului ș.);
  • Inițierea și dezvoltarea unei baze de date electronice accesibilă rădăuțenilor în mod gratuit și online, cu proiectele și deciziile primarului care să permită în același timp, și un feedback din partea cetățenilor;
  • Reabilitarea Centrului Istoric al municipiului Rădăuți printr-un parteneriat public-privat și realizarea unor proiecte cu finanțare națională și europeană;
  • Amenajarea unor spații destinate pensionarilor cu activități specifice prin care să fie valorizate experiența și respectul datorat concitadinilor noștri mai vârstnici;
  • Amenajarea unor piste/spații destinate tinerilor și tuturor iubitorilor de biciclete, role, skateboarding ș.a.;
  • Sprijinirea și revigorarea ramurilor sportive practicate de către rădăuțeni: lupte greco-romane, fotbal, handbal, baschet ș.a.;
  • Amenajarea unui bazin de înot adecvat nevoilor și resurselor existente la nivelul municipiului Rădăuți;
  • Valorificarea obiectivelor turistice ale municipiului Rădăuți prin încheierea unor parteneriate cu operatorii în domeniu și inițierea unor proiecte specifice;
  • Susținerea unui mediu de afaceri prietenos la nivelul municipiului Rădăuți, prin intermediul unor parteneriat public –privat;
  • Resetarea relațiilor Primărie-Servicii Comunale prin identificarea oportunităților și al nevoilor comunității;

R. Vă mulțumesc și vă mai aștept cu alte precizări și detalii din programul dumneavoastra.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Foto: Aproximativ 6.400 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat 6.394 pachete țigări, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *