Țigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord

În data de 21 iunie a.c., în P.T.F. Siret s-au prezentat, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră două persoane, un cetățean român şi un ucrainean, cu vârste de 50 şi 54 de ani. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controale amănunțite asupra persoanelor și bagajelor personale.
Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 261 pachete de țigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de 330 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare. De asemenea, fata de cetățeanul ucrainean, polițiștii de frontieră au aplicat măsura de interzicere a intrării în România pe o perioadă de 5 ani.

*Şi polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina au depistat în apropierea frontierei de stat, pe timpul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, mai multe persoane care încărcau într-un autoturism colete voluminoase. Echipajul poliției de frontieră a procedat la somarea prin voce a celor în cauză, moment în care bărbații au fugit spre teritoriul statului vecin. Drept urmare, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare fiind trase 10 focuri de avertisment în plan vertical, deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment şi pentru cercetarea în comun a cazului. În zonă a fost descoperit un autoturism marca BMW, iar în acesta au fost descoperite 5 colete care conțineau țigări. Astfel, mașina şi țigările au fost duse la sediul sectorului în vederea continuări cercetărilor, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.920 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 54.000 lei.Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării activității infracționale.

*Și politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Izvoarele Sucevei au depistat alte două persoane care transportau de la linia de frontieră către interior colete voluminoase. În momentul în care polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce a bărbaților aceștia au abandonat coletele și s-au retras pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost informați grănicerii ucraineni pentru cercetarea în comun a evenimentului. În zonă au fost descoperite 5 colete care conțineau cantitatea de 6.850 pachete cu țigări în valoare de 75.000 lei. În continuare se efectuează cercetări pentru documentarea infracțională a cazului iar întreaga cantitate de țigări a fost confiscată.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

A murit carbonizat în casă la o zi după ce s-a externat din spital, cu un picior amputat

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, cu probleme locomotorii, este victima din incendiul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.