Home / Actualitate / Incendiu la o gospodărie în localitatea Drăgoieşti

Incendiu la o gospodărie în localitatea Drăgoieşti

Data 28.06.2016, ora anunţării la 112 – 0:27

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, sprijiniţi de lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din Drăgoieşti şi Cornu Luncii, au intervenit cu cinci autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui G.E., din comuna Drăgoieşti.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violenţă la două case de locuit şi anexele aferente, din aceeaşi gospodărie, existând pericolul de propagare la două proprietăţi învecinate. Incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, iar materialele combustibile din gospodărie (construcţii din lemn, furaje etc.) au favorizat dezvoltarea şi propagarea rapidă a focului.

Incendiul a fost lichidat la ora 7:30.

Au ars casa de locuit pe 70 de metri pătraţi, acoperişul celei de-a doua locuinţe pe 70 de metri pătraţi, depozitul de furaje pe 70 de metri pătraţi şi acoperişul unei construcţii corp comun, ce îngloba adăpostul de animale şi şura, pe aproximativ 145 de metri pătraţi. Au mai ars obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică, circa 8 metri cubi de cherestea şi 6 metri cubi lemn de foc. În incendiu au pierit o vacă, doi porci şi 60 de păsări de curte. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect (din depozitul de furaje). Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat un atelier de tâmplărie, aproximativ 60% din cea de-a doua casă de locuit şi cele două gospodării învecinate.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Eveniment rutier cercetat de poliţişti

La data de 19.06.2018, ora 17.10, în timp ce conducea autoutilitara pe strada 1 Mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.