Avansări în grad în rândul jandarmilor suceveni

Luni, 1 august 2016, la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi la sediul subunităţilor de jandarmi din localităţile Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc, s-au desfăşurat ceremoniale militare şi religioase organizate cu ocazia înaintării în gradul următor, la termen, a unui număr de 56 de lucrători ai unităţii, care au îndeplinit condiţiile prevăzute de legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel:

  • în gradul de locotenent – 1 ofiţer;
  • în gradul de plutonier adjutant şef– 19 subofiţeri;
  • în gradul de plutonier adjutant – 3 subofiţeri;
  • în gradul de plutonier major – 25 subofiţeri;
  • în gradul de plutonier – 8 subofiţeri.

La Suceava, festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne pentru înaintarea în grad a ofiţerilor şi a Ordinului Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, în prezenţa colegilor, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade. După oficierea unei slujbe religioase de către preotul militar şi felicitarea ofiţerilor şi subofiţerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.

În fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. Avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie).

Foto

Publicitate
euro-tehnic-300
Publicitate
Atlantis-Gold-logo-300
Publicitate
fereastra-tsr-300

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.