Home / Actualitate / Foto și video. Hramul Mănăstirii Vorona și Festivalului Folcloric Național ”SERBĂRILE PĂDURII”

Foto și video. Hramul Mănăstirii Vorona și Festivalului Folcloric Național ”SERBĂRILE PĂDURII”

Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani şi-a serbat joi 08 septembrie, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Sărbătoarea a fost marcată în mod deosebit la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani,  Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pelerinii prezenţi în număr mare la această sărbătoare s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost aşezată în incinta mănăstirii. Conform celor spuse de  Stavrofora Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona, această icoană veche este scoasă din sfântul altar al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” spre închinarea credincioşilor de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii şi de 08 septembrie la sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului.

Mii de pelerini au venit încă de la orele dimineţii  pentru a participa la slujba hramului. Programul liturgic a început cu Agheazma mică şi a continuat cu Taina Sfântului Maslu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii s-au putut închina în cele trei sfinte lăcaşuri ale aşezări monahale: Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica „Naşterea Maicii Domnului” și Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Manifestările culturale de la Vorona au început la data de 03 septembrie și s-au incheiat pe 09 septembrie.

Hramul Mănăstirii Vorona coincide cu Serbările Pădurii. Potrivit tradiţiei, în după-amiaza zilei de 8 septembrie este organizat  Festivalul Folcloric Național  ” Serbările Pădurii”  ce se desfășoară în Poiana Mănăstirii. Ajuns deja la cea de-a 42-a ediţie,  festivalul a fost lansat în perioada comunistă ca acţiune de contrapropagandă și a fost perpetuat an de an sub noi auspicii,  astăzi se continuă cu hore tradiționale ţărănești.

În mulțimea de oameni adunată, era prezent și domnul Frunză Gheorghe, viceprimarul comunei Vorona care ne-a declarat „

serbarile-padurii-vorona-08-septembrie-2016-21Manifestarea este una deosebită, Serbările Padurii constituie cel mai frumos eveniment al comunei Vorona, ne bucurăm că astăzi a ajuns la cea de a 42-a ediție. Pe viitor vom face tot ce ne stă în putință să păstrăm obiceiurile, tradițiile si datinele strămoșești. Ne bucurăm că la eveniment a venit foarte multă lume din toate zonele, am întâlnit cetățeni din Harghita, de peste Prut. Pe 07 septembrie la sfințirea Căminului Cultural a fost prezent un grup de copii din Covasna, care au impresionat prin cântece extraordinar de frumoase.  

Astăzi pe scena au urcat formații de la Căpriana și de la Drochia din Republica Moldova, dar si formatii de muzică populara de la noi din Vorona, apoi din Botosani, Suceava, Brasov, Vaslui, precum și tineri interpreți de muzică populară.  Doresc să vă invit pe toți să treceți pe la noi, aici este este un colț de rai binecuvântat de Maica Domnului, cu multe obiceiuri și datini strămoșești.”

La festival au luat parte formatii si grupuri folclorice cum ar fi : Ansamblul Artistic ”Florile Bucovinei” din Radauti, din Republica Moldova, interpreta de muzică populară Veta Biris, actorii Vasile Muraru și Valentina Fatu.

Manifestarea s-a încheiat în jurul orei 19:00 cu Hora populară, la care s-au prins toți participanții.

Articol de Ionel Curcan

Foto

serbarile-padurii-vorona-08-septembrie-2016-5 manastirea-vorona-08-septembrie-2016-6 manastirea-vorona-08-septembrie-2016-3

Video

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Foto: Peste 3.000 pachete cu țigări confiscate la frontieră

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret și Halmeu au descoperit, ascunse …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.