Home / Actualitate / Peste 300 de candidați rămași în cursa pentru ocuparea unui post la Poliția de Frontieră

Peste 300 de candidați rămași în cursa pentru ocuparea unui post la Poliția de Frontieră

Începând cu data de 27.09.2016, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a inițiat procedurile de ocupare, prin concurs, a unor posturi vacante de ofițeri şi agenți de poliție în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei.
Astfel, pentru ocuparea, prin încadrare directă, a 100 posturi vacante de agenţi de poliţie prevăzute la Compartimentele Ture Serviciu, s-au înscris 770 de candidaţi care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice şi cerinţele pentru ocuparea posturilor vacante, prevăzute în cadrul Inspectoratului Teritorial al Polţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei. Dintre aceștia, s-au prezentat pentru a susține testarea psihologică 608 candidați, iar în urma testării 345 au fost declarați apți.
Totodată, pentru locurile de ofiţeri şi agenţi specialişti s-au înscris 14 candidaţi, dintre care 13 s-au prezentat la testarea psihologică, 11 persoane fiind declarate apte. Lista candidaţilor declaraţi apt psihologic, informaţii complete privind desfăşurarea celorlalte probe de concurs şi criterii de departajare, tematica şi bibliografia necesare susţinerii concursului/examenului sunt postate pe pagina de internet a Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, www.ijpfmm.ro, precum şi la avizierul unităţii.
Candidații care au trecut testul psihologic se vor prezenta la sediul unității, pentru a le fi eliberate trimiterile pentru întocmirea fişei medicale-tip de încadrare în M.A.I.

Această activitate, care presupune completarea deficitului existent la nivelul P.F.R., se înscrie în obiectivele instituţiei de creştere a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale şi, implicit, întărirea componentei operative a Poliţiei de Frontieră.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Eveniment rutier pe DN 29A cercetat de poliţişti

La 18.11.2018, ora 06.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, în comuna Adâncata, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.