Home / Actualitate / Trei fraţi au bătut un bărbat într-un magazin, apoi au plecat cu un autoturism al cărui şofer avea permisul suspendat

Trei fraţi au bătut un bărbat într-un magazin, apoi au plecat cu un autoturism al cărui şofer avea permisul suspendat

La 25.10.2016, ora 02.51, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată despre faptul că, un localnic de 33 de ani, a fost victima unei agresiuni, comise în incinta unei unităţi de alimentaţie publică din localitate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 24/25.10.2016, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu 3 bărbați, victima a plecat împreună cu aceștia, după care a revenit, prezentând leziuni superficiale la nivelul feței.
Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii au oprit în trafic, pe str. Dimitrie Dan din localitate, autoturismul în care se aflau agresorii, respectiv conducătorul auto, un bărbat de 30 de ani, din comuna Frătăuții Vechi și cei doi frați ai acestuia, unul de 20 de ani și celălalt de 26 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, conducătorul auto fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violențe”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat” și ” conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge”, iar față de fraţii săi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violențe”.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Eveniment rutier pe DN 29A cercetat de poliţişti

La 18.11.2018, ora 06.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, în comuna Adâncata, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.