Home / Actualitate / Măsuri preventive dispuse cu fermitate de către polițiști față de cei care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice

Măsuri preventive dispuse cu fermitate de către polițiști față de cei care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice

Şi în cursul zilei precedente poliţiştii au fost prezenţi pe drumurile publice, prioritatea constituind-o prevenirea accidentelor rutiere şi creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Datorită prezenţei active în teren a poliţiştilor nu au fost înregistrate evenimente rutiere grave. Totodată, poliţiştii au identificat în flagrant şoferi care au consumat alcool, prevenind astfel potenţiale tragedii rutiere. Poliţiştii atrag atenţia încă o dată asupra responsabilităţii conducătorilor auto şi necesităţii respectării legii pentru a evita tragedii pe şosele.
Totodată, reamintim că poliţiştii vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor preventive legale, inclusiv privative de libertate, astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic.

La data de 02.11.2016, ora 19.48, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, într-un bar din comuna Dărmănești, se află un bărbat care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism și provoacă scandal.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autoturismul staționat și pe conducătorul acestuia, un tânăr de 23 de ani din comuna Dărmănești, care a avut un comportament agresiv, opunându-se legitimării, motiv pentru care a fost încătușat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul nu este asigurat pentru pagube produse terţilor, motiv pentru care, i-au fost ridicate plăcuţele de înmatriculare.

Întrucât emana halenă alcoolică și a recunoscut faptul că, a consumat băuturi alcoolice, conducătorul auto, a fost condus la spital, unde i-a fost prelevată o singură probă biologică, acesta refuzând-o pe cea de-a doua. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, tânărul de 23 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Tocmai de aceea pentru a nu vă pune viaţa în pericol atât a dumneavoastră cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan.

Publicitate
tibeco-rosu

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 16.12.2018, ora 08.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, pe raza comunei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.