Aproape 1200 de vehicule verificate, 700 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţişti în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere cu implicarea unor vehicule înmatriculate în străinătate

În baza Planului de acţiune pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente grave pe raza judeţului Suceava, în zilele de 03 şi 04.11.2016, în intervalul orar 10.00-18.00 respectiv 13.00-21.00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţene Suceava, sprijiniţi şi de poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu participarea unor poliţişti rutieri din cadrul IPJ Botoşani, IPJ Bistriţa-Năsăud, IPJ Iaşi şi IPJ Neamţ au desfăşurat o amplă acţiune pe raza judeţului Suceava, în special în zona de nord, către graniţa cu Ucraina (Rădăuţi, Vicovu de Sus, Suceviţa, Marginea).

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Suceava, precum şi specialişti ai Registrului Auto Român – Filiala Suceava.

Peste 100 de poliţişti au participat la acţiune cu 35 de autospeciale de poliţie.

În cadrul acţiunii au fost verificate 1.190 vehicule, din care 173 înmatriculate în alte state, respectiv: 69 în Marea Britanie şi 104 în Bulgaria şi alte state;

actiune-siguranta-rutier-si-vehicule-inmatriculate-in-strainatateAu fost indisponibilizate 16 vehicule, din care 10 înmatriculate în alte state, respectiv: 6 în Marea Britanie (toate pentru lipsă RCA) şi 4 în alte state (3 lipsă RCA şi 1 defecţiuni tehnice);

Au fost aplicate 677 sancţiuni contravenţionale. Pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate 268 sancţiuni, din care 3 auto înmatriculate în Marea Britanie şi 11 în alte state.

Pentru nefolosirea centurii de siguranţă au fost aplicate 211 sancţiuni, din care 2 auto înmatriculate în Marea Britanie şi 10 în alte state.

Pentru folosirea telefonului mobil fără accesorii de tip „mâini libere” s-au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, din care 4 auto înmatriculate în Marea Britanie şi 6 în alte state.

actiune-siguranta-rutier-si-vehicule-inmatriculate-in-strainatatePentru defecţiuni tehnice au fost aplicate 31 de sancţiuni, din care 8 auto înmatriculate în alte state.

Pentru lipsa asigurării obligatorie de răspundere civilă auto s-au aplicat 16 sancţiuni, din care 6 auto înmatriculate în Marea Britanie şi 4 în alte state;

Pentru lipsă rovignetă au fost aplicate 4 sancţiuni din care, din care un auto înmatriculat în Marea Britanie şi 2 în alte state, iar pentru alte abateri s-au aplicat 121, din care 9 auto înmatriculate în Marea Britanie şi 39 în alte state;

În cadrul acţiunii au fost reţinute 38 de permise de conducere, din care: 12 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu +50 km/h, 7 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 15 pentru depăşire neregulamentară, 2 pentru neacordarea priorităţii pietonilor, 1 pentru defecţiuni tehnice şi 1 pentru circulaţie pe sens opus.

Au fost retrase 37 de certificate de înmatriculare, din care 16 pentru lipsa R.C.A. şi 21 pentru defecţiuni tehnice. Totodată, au fost ridicate 16 plăcuţe de înmatriculare.

Au fost constatate 6 infracţiuni la regimul circulaţiei;

Exemple:

Vicovu de Jos

Un bărbat în vârstă de 30 ani, din oraşul Vicovu de Jos, jud. Suceava, a condus autoturismul pe D.N. 17A, în localitatea Marginea, fără a fi înmatriculat în circulaţie (autovehiculul era radiat din evidenţele autorităţilor competente din Republica Austria). S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 334 alin. (1) Cod Penal.

Rădăuţi

Un bărbat în vârstă de 37 ani, din municipiul Rădăuţi, jud. Suceava, a condus autoturismul înmatriculat în străinătate pe str. Mihai Viteazul din mun. Rădăuţi, având o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) Cod Penal.

Vicovu de Jos

Un bărbat în vârstă de 36 ani, din comuna Vicovu de Jos, jud. Suceava, a condus autoutilitara înmatriculată în străinătate pe D.N. 2H, în localitatea Vicovu de Sus, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat). A fost sancţionat cu amendă contravenţională, în valoare de 1125 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 zile.

O femeie în vârstă de 30 ani, din comuna Vicovu de Jos, jud. Suceava, a condus autoturismul pe D.N. 2H, în localitatea Vicovu de Jos, cu viteza de 110 km/h, depăşind cu +60 km/h viteza maximă legală admisă în localitate. A fost sancţionată cu amendă contravenţională, în valoare de 1125 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 zile.

Suceviţa

Un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Suceviţa, jud. Suceava, a condus autoturismul înmatriculat în Marea Britanie pe D.N.17A, în localitatea Marginea, fără a avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. A fost sancţionat cu amendă în valoare de 1000 lei şi i s-au reţinut certificatul şi plăcuţele cu nr. de înmatriculare (conf. prev. OUG 54/2016).

Un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Suceviţa, jud. Suceava, a condus autoutilitara înmatriculată în străinătate pe D.N. 17A, în localitatea Marginea, având defecţiuni tehnice grave la sistemul de direcţie. A fost sancţionat cu amendă contravenţională, în valoare de 1125 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 zile, precum şi certificatul de înmatriculare.

Vicovu de Sus

Un tânăr în vârstă de 28 ani, din comuna Vicovu de Sus, jud. Suceava, a condus autoturismul înmatriculat în Marea Britanie pe D.J. 209G, în localitatea Vicovu de Sus, fără a avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. A fost sancţionat cu amendă în valoare de 1000 lei şi i s-au reţinut certificatul şi plăcuţele cu nr. de înmatriculare (conf. prev. OUG 54/2016).

Gura Humorului

Un tânăr în vârstă de 27 ani, din localitatea Gura Humorului, jud. Suceava, a condus autoturismul pe D.J. 177C, în localitatea Valea Moldovei, având dreptul de a conduce suspendat şi plăcuţele cu nr. de înmatriculare retrase. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 335 alin. (2) şi 334 alin. (4) Cod Penal.

Astfel de acţiuni cu efective sporite şi în cooperare cu poliţişti din judeţele limitrofe vor fi organizate şi în continuare pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe şoselele judeţului.

Publicitate
euro tehnic -800

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Pompierii au intervenit la 17 incendii de vegetație extinse, într-o săptămână

În perioada 8-14 aprilie, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.