Home / Actualitate / Sancţiuni în valoare de aproape 200.000 lei aplicate de către poliţişti în cadrul unei acţiuni pe linie economică

Sancţiuni în valoare de aproape 200.000 lei aplicate de către poliţişti în cadrul unei acţiuni pe linie economică

La data de 09.11.2016, între orele 06.00-10.00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava, au acţionat pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor prevăzute de Legea 241/2005, Legea 656/2002, Legea 12/1990 Rep., precum şi a altor acte normative în vigoare, care reglementează activitatea de comerţ.

Scopul acţiunii a fost, în special, protejarea intereselor cumpărătorilor de bună credinţă şi descurajarea actelor ilicite de comerţ, mai ales că în perioada următoare, activitatea economică va creşte odată cu apropierea Sărbătorilor de Iarnă 2016/2017. Părinţii sunt îndrumaţi să achiziţioneze jucării şi alte bunuri destinate copiilor doar din locurile autorizate şi special amenajate, să nu cumpere bunuri contrafăcute, siguranţa şi sănătatea celor dragi putând fi pusă în primejdie.

În cadrul acţiunii au fost verificate 142 de unităţi economice.

Au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 188.900 lei, din care  55 la Legea nr. 12/1990 rep. în valoare de 188.000 lei ; 5 la Legea nr. 145/2014 in valoare de 900 lei ; la Legea nr. 8/1996 cu avertisment.
Au fost confiscate bunuri în valoare de cca. 3000 lei, constând în articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, produse industriale, alcool, ţigări.

La acţiune au participat 31 de poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice şi o grupă de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava.

Siguranţa mediului de afaceri şi respectarea legalităţii actelor de comerţ sunt priorităţi ale Poliţiei Române. Poliţiştii vor acţiona şi în continuare pentru prevenirea actelor de comerţ illicit, respectarea legislaţiei şi sănatatea consumatorilor fiind obiective permanente în cadrul acţiunilor derulate.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 17.12.2018, în jurul orei 16.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.