Home / Actualitate / Un bătrân a decedat într-un incendiu produs în localitatea Răuţeni

Un bătrân a decedat într-un incendiu produs în localitatea Răuţeni

Militarii Gărzii de Intervenţie Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zamostea, au intervenit luni dimineață, cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din satul Răuţeni, comuna Zamostea. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, în interiorul locuinţei, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie. Persoanele aflate la faţa locului au declarat salvatorilor că în interior s-ar putea afla proprietarul, în vârstă de 85 de ani. Din nefericire, presupunerile vecinilor s-au confirmat. Odată cu localizarea flăcărilor, pompierii militari au pătruns în casă şi au extras din interiorul unei camere trupul neînsufleţit al bărbatului.

Incendiul a fost lichidat la ora 10:40.

Au ars planşeul încăperii şi astereala casei pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Au mai ars obiecte de mobilier, materiale textile şi bunuri casnice. S-au degradat pereţii locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură.

 

Publicitate
tibeco-rosu

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Material lemnos confiscat de polițiști

La 22.06.2018, ora 10.45, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, a oprit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.