Home / Actualitate / Bănești-Fîntînele: Un șofer de 34 de ani, a ajuns la spital după ce a intrat cu autoutilitara într-un cap de podeț.

Bănești-Fîntînele: Un șofer de 34 de ani, a ajuns la spital după ce a intrat cu autoutilitara într-un cap de podeț.

Duminică în jurul orei 20.00, un șofer de 34 de ani din satul Bănești, în timp ce conducea o autoutilitara marca Fiat pe un drum comunal neclasificat din interiorul comunei Fântânele, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu podeţul din faţa unui imobil. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
La locul accidentului a ajuns și un echipaj al Ambulanței Suceava, iar șoferul a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

„La Unitatea de Primiri Urgenţe, a ajuns un pacient de 34 de ani, politraumatizat în urma unui accident rutier, conștient, cooperant fiind încă sub investigații. Preliminar  este un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință și o contuzie la nivelul coloanei lombare, așteptăm si restul rezultatelor”, a declarat medicul Cristian Radu de la Sectia Primiri Urgențe Suceava.

Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modalităţii de producere a evenimentului rutier.

Foto

Video

 

Publicitate

Publicitate

 

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Procesiune de Sânziene, hramul Sucevei

Ruprea de nori de azi-noapte nu a împiedicat buna-desfășurare a hramului Sucevei. Ca în fiecare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.