Home / Actualitate / Foto: Incendiu puternic marți seară la o gospodărie din satul Bănești, comuna Fîntînele

Foto: Incendiu puternic marți seară la o gospodărie din satul Bănești, comuna Fîntînele

Update: Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele, au intervenit marți în jurul orei 22.00, cu 4 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Băneşti, comuna Fântânele. La sosirea echipajelor, ardea violent acoperişul unei construcţii corp comun, ce îngloba o bucătărie de vară, o şură şi o magazie, existând pericolul de propagare la casa de locuit.

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unei femei (78 de ani), care a suferit un atac de panică, şi unui bărbat (38 ani), care s-a intoxicat cu fum. Ulterior, femeia a refuzat transportul la spital, dar bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Au ars acoperişul corpului comun pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi şi şura, în totalitate, pe 50 de metri pătraţi. Au mai fost afectate de foc circa 2 tone de cartofi, o tocătoare de furaje şi pereţii bucătăriei.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat.

Incendiul a fost lichidat la ora 0:30, iar pompierii au salvat construcţiile învecinate.

 

Foto

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Accidente provocate de șoferițe neatente

Luni, ora 16.25, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DC 13 din comuna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.