Home / Actualitate / Dosare penale: Șoferi prinşi băuţi la volan, iar unii chiar şi fără permis de conducere

Dosare penale: Șoferi prinşi băuţi la volan, iar unii chiar şi fără permis de conducere

Vineri ora 17.47, pe D.N. 29, în localitatea Dumbrăveni a fost oprit pentru control autoturismul, care circula din direcţia Salcea spre Botoşani cu viteza de 79 km/h în localitate. Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din comuna Dumbrăveni, emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Câmpulung Moldovenesc

Vineri ora 20.55, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, a oprit în trafic un autoturismul, care a fost înregistrat circulând pe strada Calea Transilvaniei cu viteza de 92 km/h, în interiorul localităţii. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 31 ani, localnic. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că avea o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,56 mg/l.

Celui în cauză i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală”.

Cornu Luncii

Vineri 21.04.2017, ora 20.01, pe D.N 2E, în localitatea Cornu Luncii, a fost oprit pentru autoturismul marca Opel, condus de un bărbat, de 36 ani, domiciliat comuna Grajduri, județul Iași, care circula cu viteza de 85 km/h. În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat că exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat în perioada 24.02.2017 – 24.04.2017. De asemenea autoturismul nu era asigurat cu carte verde, fapt pentru care s-au reținut plăcuțele de înmatriculare.

În cauză, s-a întocmit dosar penal.

Suceava

Sâmbătă 22.04.2017, ora 16:18, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava, au oprit în trafic a autoturismul, condus de un bărbat de 44 ani din comuna Cacica. Datorită faptului ca emana halena alcoolica a fost testat cu aparatul etilotest indicând valoarea de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Susnumitul a fost transportat la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru „conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Vicovu de Sus

Sâmbătă 22.04.2017, în jurul orei 18.00, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Calea Cernăuţi pe raza oraşului Vicovu de Sus, au oprit pentru control un autoturism, care a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 75km/h în localitate. Poliţiştii au procedat la oprirea autoturismului în cauză prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, conducătorul autoturismului s-a conformat, oprind autoturismul în afara părţii carosabile. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 33 ani din Vicovu de Sus și întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.50mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a procedat la conducerea acestuia la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Câmpulung Moldovenesc

Sâmbătă 22.04.2017, ora 18.37, echipajul poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control autoturismul, care circula pe strada Ion Creangă din Câmpulung Moldovenesc, condus de către un tânăr de 20 ani din comuna Fundu Moldovei, care a fost testat cu aparatul alcooltest stabilindu-se că avea o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,84 mg/l. Celui în cauză i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, întocmindu-i-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală”.

Şaru Dornei

Sâmbătă 22.04.2017, ora 19.36, Poliția Municipiului Vatra Dornei – compartimentul rutier, a oprit în trafic un autoturism care circula pe DC 82 pe raza comunei Şaru Dornei, condus de un bărbat de 36 ani din comuna Șaru Dornei. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală”.

Câmpulung Moldovenesc

Duminică 23.04.2017, ora 02.22, echipajul poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care circula pe strada Calea Transilvaniei din Câmpulung Moldovenesc, cu o viteză peste limita legală. Conducătorul autoturismului nu a respectat semnalul regulamentar de oprire, ocazie cu care s-a procedat la urmărirea acestuia aprox. 10 km, constatându-se că pe această distanță a circulat cu viteza de 166 km/h, în momentul când acesta a ajuns pe DN 17 din comuna Pojorâta, în zona unei stații peco, a fost blocat și oprit în trafic. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 33 ani din comuna Fundu Moldovei, care a fost testat cu aparatul alcooltest stabilindu-se că avea o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,70 mg/l.

Celui în cauză i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală”.

Valea Bourei, comuna Dolhești

Duminică 23.04.2017, ora 03.10, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Preutești desfășurând activități în cadrul unei acțiuni pe linie de depistare a conducătorilor auto ce conduc autovehicule sub influența alcoolului au oprit în trafic pe raza satului valea Bourei, comuna Dolhești autoturismul condus de către un bărbat de 30 ani din Pașcani, județul Iași. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea indicată de acesta fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital, în prezența cadrelor medicale, conducătorul auto a refuzat să-i fie prelevate probe biologice motivând că-i este frică de ace.
Fiind verificat în bazele de date, conducătorul auto nu figurează cu permis de conducere eliberat de autoritățile române, acesta prezentând un permis eliberat de către autoritățile engleze.

În speță s-a întocmit dosar penal urmând a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul de prelevare de mostre biologice”.

Forăști

La data de 23.02.2017, ora 03:05, echipajul din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Vadu-Moldovei aflându-se de serviciu pe raza comunei Forăști, sat Boura, a oprit în trafic pe D.J.108 E autoturismul condus de un bărbat de 28 ani din comuna Dolheşti. Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat drept pentru care a fost condus la Spitalul Fălticeni unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană sub influența alcoolului”.

Suceava

La data de 23.04.2017, ora 00:35, un echipaj al Poliției Rutiere Suceava a oprit pentru control un autoturism care circula pe banda a doua de circulaţie din direcţia străzii Calea Obcinilor către strada Mărășești. În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat că conducătorul auto era un bărbat, de 38 ani din Mălini. Întrebat fiind dacă a consumat băuturi alcoolice, acesta a răspuns afirmativ, motiv pentru care a refuzat testarea și a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital a acceptat testarea alcoolscopică rezultând o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior susnumitul a refuzat să se supună prelevării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în prezența personalului medical de gardă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Marginea

La data de 23.04. 2017, ora 04.20, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control un autoturism, care se deplasa sinuos pe DN 17A raza comunei Marginea, condus de un bărbat de 33 ani din orașul Vicovu de Sus, acesta declarând că nu are asupra sa niciun document.
S-a procedat la verificarea în bazele de date ale Poliției Române, stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Susnumitul a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

 

Publicitate

Publicitate
serjexim

 

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două automobile s-au ciocnit în acestă după-amiază la Gălănești.O persoană a rămas încarcerată.

În această după amiază (20 octombrie), pe la ora 16.30, un grav accident de circulație …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.