11 infracţiuni privind comercializarea de produse fitosanitare în urma unor controale desfășurate de polițiști

Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase – IPJ Suceava, au desfăşurat o amplă acţiune pentru identificarea şi sancţionarea celor care nu respectă legislaţia specifică deţinerii şi comercializării de produse fitosanitare, mai ales având în vedere că în această perioadă se constată o intensificare a activităţilor economice cu privire la acest gen de produse.

Pe perioada acestei minivacanţe s-a acţionat atât pe linia prevenirii comiterii unor fapte de natură penală sau contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor, cât şi pe linie de constatare a unor astfel de fapte.

Au fost desfăşurate 25 verificări şi controale în fitofarmacii, farmacii veterinare, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare identificate pe raza de competenţă.

Au fost constatate 11 infracţiuni (9 infracţiuni privind “traficul de produse sau substanţe toxice” faptă prev. şi ped. de art. 359, alin 1 din Codul Penal şi 2 infracţiuni de „contrabandă calificată”, faptă prev. şi ped. de art. 271 din Legea 86 din 2006 actualizată, privind Codul Vamal al României) la regimul produselor de protecţie a plantelor.

Din totalul infracţiunilor menţionate, un număr de 9 au fost constatate în flagrantA fost indisponibilizată în vederea confiscării cantitatea de 216 kg produse de protecţie a plantelor de provenienţă ucraineană din care 45 litri erbicid, ce vor fi supuse analizelor de laborator în cadrul cecetărilor penale ce se efectuează.

Au fost constatate 11 cotravenţii pentru nerespectarea prevederilor legale la regimul produselor de protecţie a plantelor, fiind aplicate sancţiuni în valoare totală de 38.000 lei, toate la O.G. 4/1995.

Astfel, la data de 01.06.2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, au identificat în incinta Centrului Comercial Bazar din municipiul Suceava, o localnică de 59 de ani din Suceava, care avea expuse pe tarabă în vederea comercializării, produse destinate combaterii dăunătorilor, din categoria substanţelor toxice, de provenienţă ucraineană, fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege în acest sens.

În cauză s-a dispus indisponibilizarea cantității de aproximativ 15 kg produse destinate combaterii dăunătorilor, fiole şi granule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „trafic de produse sau substanţe toxice”, ce va fi soluţionat procedural.

În cadrul acţiunilor organizate s-a beneficiat şi de sprijinul Oficiului Fitosanitar Suceava şi Gărzii de Mediu Suceava.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Un incendiu a lăsat dezastru în urmă

Un puternic incendiu a izbucnit vineri la o gospodărie din Horodnic de Jos. Pompierii militari …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.