Home / Actualitate / Centrul pentru Studiul Democrației: Prin modificările aduse OUG 64/ 2016, Parlamentul abordează greșit și ineficient problema consumatorului vulnerabil de energie

Centrul pentru Studiul Democrației: Prin modificările aduse OUG 64/ 2016, Parlamentul abordează greșit și ineficient problema consumatorului vulnerabil de energie

În contextul procesului legislativ în curs din Parlamentul României de amendare a Legii 123/2012 a Energiei Electrice și Gazelor Naturale, prin intermediul aprobării unor modificări la OUG 64/2016, atragem atenția asupra încercării pripite de abordare a problematicii consumatorului vulnerabil de energie.

În contextul în care OUG 64/2016 vizează exclusiv funcționarea pieței de gaz natural, reglementând relațiile dintre actorii activi pe această piață, membrii Comisiei de Industrii din Camera Deputaților au aprobat un amendament în textul ordonanței care bulversează complet actualul și viitorul sistem de protecție a consumatorului vulnerabil din România. Astfel, Parlamentul dorește să oblige Guvernul ca, în scurta perioadă a vacanței de vară, mai precis până la 30 septembrie 2017, să stabilească prin hotărâre de guvern o „schemă de ajutorfinanciarpentruconsumatorulvulnerabil”, precum și un „mod de definire a consumatorului vulnerabil”. Acestsistemartrebui să fie valabil exclusiv în perioada 1 noiembrie 2017 – 31 martie 2018, până la intrarea în funcțiune a Legii 196/ 2017 privind venitul minim de incluziune.

Atragem atenția membrilor Camerei Deputaților că un astfel de amendament este inutil, contraproductiv și contradictoriu atât în raport cu legislația națională, cât și cu recomandările europene. Centrul pentru Studiul Democrației a analizat în detaliu practicile europene în materie de sărăcie energetică, precum și lacunele legislative din legislația și practica românească în acest domeniu, oferind o serie de recomandări în cadrul studiului „Consumatorulvulnerabilși sărăcia energetică. Cât de departe suntem de Europa?” (disponibilpesiteul CSD).

Considerăm că actuala legislație (Legea 123/2012, precum și legislația secundară elaborată de ANRE) oferă o definiție pentru consumatorul vulnerabil, operaționalizată în practică. Un nou mod de definire se justifică doar în contextul unui efort concertat, responsabil și de lungă durată, sub forma unui Plan Național de Acțiuni pentru Combaterea Sărăciei Energetice (de altfel, obligație europeană conform Pachetului Trei Energie), care să ofere remedii financiare, non-financiare și structurale, sustenabile și pe termen lung, la problema sărăciei energetice.

În plus, o schemă de ajutor financiar pentru consumatorii vulnerabili din rațiuni de venituri există și funcționează în România de circa 20 de ani, fiind legiferată și implementată de Ministerul Muncii, primării și autorități descentralizate. OUG 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, care instituie actualul sistem de ajutoare de încălzire, acoperind încălzirea indiferent de combustibilul utilizat (lemne, gaz, electricitate, energie termică în sistem centralizat), a funcționat neîntrerupt în ultimii opt ani, acoperind, în ultimul sezon rece, aproape 5% din populația României. În studiul amintit, CSD a arătat cum poate fi îmbunătățită această schemă, spre exemplu prin țintirea proactivă a populației sărace, prin ridicarea pragului de venit pentru calificare sau prin simplificarea listei de excluziune. Înlocuirea acestei scheme cu una nouă, elaborată în numai trei luni, este inoportună și riscantă.

Procesul de legiferare asupra consumatorului vulnerabil, printr-un amendament nejustificat de realitatea legislativă din România, introdus cu câteva ore înaintea votului în Comisie, fără consultarea actorilor interesați și a specialiștilor, demonstrează o slabă cunoaștere a complexității sărăciei energetice din România, precum și lipsa dorinței de rezolvare sustenabilă a acestui fenomen social sever.

Pentru mai multe informații, persoanele de contact sunt:

Corina Murafa – 0732130466

George Jiglău – 0740206512

Centrul pentru Studiul Democraţiei (CSD) este un think-tank înființat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Știinţe Politice, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, în cadrul căreia funcționează ca centru de cercetare acreditat. CSD a dezvoltat, de-a lungul timpului, proiecte de cercetare și analize cu precădere din perspectivă comparată, cu o importantă componentă aplicată, pe teme ca: democratizare, migraţie, etnicitate, educaţie civică, design instituțional sau comportament electoral. Colaborările noastre acoperă instituții precum Parlamentul României, Administrația Prezidențială, instituții ale administrației locale sau organizații ale societății civile. Echipa de cercetare a centrului reunește cadre didactice și de cercetare din cadrul Departamentului de Știinţe Politice al FSPAC, colaboratori de la alte facultăți din cadrul UBB, profesori din universități partenere din străinătate și studenți doctoranzi din cadrul departamentului de Științe Politice.

 

Publicitate
celilad-macheta

Publicat de: Crihan Elena

Alte articole

Un bărbat de 62 de ani a păgubit numeroși suceveni dându-se drept avocat. Acesta a fost arestat

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.