Poieni: Două tinere de 22 şi 16 ani, ambele din localitatea Stamate au suferit leziuni uşoare după ce utilajul în care se aflau a intrat în coliziune cu o autoutilitară

La data de 06.07.2017, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.C.68, în localitatea Poieni, în direcția Vereşti-Poieni, un bărbat de 65 ani, din municipiul Suceava nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul cu tracţiune animală condus în faţa sa de un tânăr de 26 ani, din comuna Fântânele, intrând în coliziune faţă – spate.

În urma impactului, două tinere S. Loredana de 22 şi T. Cosmina 16 ani, ambele din localitatea Stamate, care se aflau pe baloţii de fân ce erau transportaţi în căruţă s-au dezechilibrat şi au căzut pe carosabil, suferind leziuni ușoare.

Conducătorul auto și al atelajului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicitate
dezmembrari-veresti-macheta

Publicat de: Crihan Elena

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.