Home / Actualitate / O femeie din Hânţeşti şi fiica acesteia au fost rănite într-un microbuz după ce şoferul a frânat brusc

O femeie din Hânţeşti şi fiica acesteia au fost rănite într-un microbuz după ce şoferul a frânat brusc

La 10.07.2017, ora 09.00, un bărbat de 40 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea microbuzul, pe str. Ştefan cel Mare, din localitatea de domiciliu, la trecerea pentru pietoni din zona Policlinicii, a frânat şi o călătoare aflată în picioare s-a dezechilibrat şi a căzut pe podea împreună cu fiica sa de 3 ani, pe care o ţinea în braţe.

În urma accidentului călătoarea de 32 de ani, din comuna Hânţăşti şi fiica sa au suferit leziuni corporale ușoare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,06 mg\l şi i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Microbuzul în cauză circula în regim maxi taxi pe ruta Șcheia – Suceava, sens în care a fost sesizat ISCTR Suceava în vederea efectuării de verificări conform competențelor.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Crihan Elena

Alte articole

ACŢIUNE DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE CU IMPLICAREA CONDUCĂTORILOR DE VEHICULE CU TRACŢIUNE ANIMALĂ

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere de către …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.