Activităţile de prevenire și misiunile executate de IJJ Botoşani în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar în anul școlar 2016 – 2017

Ca parte semnatară a Planului teritorial comun de acţiune – cadru pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Botoşani a acţionat pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranţă publică în zona celor 11 unităţi de învăţământ din zona de responsabilitate, desfăşurând activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea  faptelor antisociale atât prin aplicarea cu fermitate a prevederilor legale în vigoare, cât şi prin desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative şi de antivictimizare în instituţiile şcolare.

Personalul operativ al unităţii a acţionat în incinta şi în zonele adiacente instituţiilor de învăţămant preuniversitar din responsabilitate, cu un efectiv, în medie, zilnic de aproximativ 18 jandarmi, constituiţi atât în echipaje de jandarmi/patrule auto de intervenţie, cât şi în cadrul patrulelor mixte poliţie-jandarmerie, pe traseele de deplasare ale elevilor, în intervalele orare în care încep sau se finalizează activităţile didactice, având ca obiectiv prioritar prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă al participanţilor la procesul de învăţămant.

Acțiunile punctuale organizate și desfășurate în aceste zone au vizat creșterea gradului de siguranță publică al tuturor participanților la procesul de învățământ.

În anul școlar 2016 – 2017, efectivele de jandarmi care au acționat în zona școlilor au întocmit actele de sesizare ale organelor de urmărire penală în cazul constatării a trei infracțiuni (1 in fracțiune de distrugere – spargerea unui geam, faptă săvârșită de un tânăr la o unitate de învățământ din orașul Săveni și 2 infracțiuni de consum de etnobotaniceîn curtea unei grădinițe de pe strada Armeană din municipiul Botoșani) și au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4200 de lei . Contravenienții au fost în mare parte alte persoane decât elevi, care au săvârșit în special fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice în apropierea școlilor.

Luna iunie 2017 a fost caracterizată de organizarea şi desfăşurarea Examenului de Evaluare Naţională şi a Examenului Naţional de Bacalaureat.

Pentru buna desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională, a fost asigurată ordinea şi siguranţa publică la 8 centre de examen, 4 centre de corectură, 1 centru  de contestaţii şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, fiind folosit un efectiv de 71 de jandarmi pe întreaga  perioada de desfăşurarea a evaluării naţionale.

La Examenul Naţional de Bacalaureat a fost asigurată ordinea şi siguranţa publică la 3 centre de examinare şi 3 centre  de evaluare, fiind folosit un efectiv de 37 jandarmi. Totodată s-au monitorizat itinerariile de deplasare a transporturilor lucrărilor de la examenul de bacalaureat în sistem releu inter şi intrajudeţean prin echipaje auto de jandarmi.

În ceea ce privește prevenirea delicvenței juvenile și a violenței în școli, jandarmii au desfăşurat 75 de activităţi la unităţile de învăţămant din responsabilitate din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Săveni şi Darabani, activităţi care au avut la bază manualul de educaţie juridică ,,Unde-i lege, nu-i tocmeală!, material disponibil gratuit pe internet.

Mesaje precum ,,Adolescență fără violență!”, ,,Fii inteligent, nu violent!” și ,,Să exmatriculăm violența!” au fost diseminate în rândul elevilor, care au fost informați în ceea ce privește consecințele legale ale acestui gen de fapte, precum și modalități de evitare a săvârșirii acestora.

Un alt punct sensibil atins de oamenii legii în discuțiile avute cu elevii la activitățile preventive desfășurate, de această dată împreună cu specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, a fost prevenirea consumului de droguri și substanțe cu efect halucinogen, efectele negative generate de folosirea acestora și urmările din punct de vedere legal.

Receptivitatea de care elevii au dat dovadă în cadrul activităților de prevenire desfășurate constituie o bază de plecare în educarea lor antiinfracțională, pentru înțelegerea riscurilor la care se supun din punct de vedere legal și personal.

În perioada vacanței de vară, în cadrul misiunilor specifice, vor fi monitorizate din punct de vedere al ordinii publice zonele aglomerate, parcurile și zonele de joacă ale copiilor. De asemenea, se vor desfășura activități preventive cu copiii care își vor petrece vacanța în tabăra de la Agafton.

Nu putem afirma niciodată că scopul activităților preventive a fost atins în totalitate. Din acest motiv, este necesar ca activitățile să aibă un caracter de continuitate, dificultatea constând în identificarea celor mai bune soluții pentru conștientizarea elevilor și reducerea la minim a faptelor antisociale în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente acestora.

 

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Hoț trimis 3 ani și 8 luni la pușcărie

Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.