Home / Actualitate / Conducătorul unui ATV fără permis, urmărit aproximativ 2 km în trafic de polițiști

Conducătorul unui ATV fără permis, urmărit aproximativ 2 km în trafic de polițiști

La data de 30.07.2017, în jurul orei 14:50, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere şi control a traficului rutier pe DJ 209G, pe raza comunei Straja, a efectuat semnal regulamentar de oprire acustic şi luminos unui ATV ce circula din sens opus, din direcţia comuna Brodina spre oraşul Vicovu de Sus, pe care se aflau două persoane de sex masculin. Deoarece acesta nu s-a conformat şi şi-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 2 km. Acesta a fost ajuns  şi s-a procedat la imobilizarea şoferului şi a pasagerului.

Conducătorul ATV-ului a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Putna. Acesta nu a avut asupra sa niciun document personal sau al ATV-ului, precizând faptul că ATV-ul pe care l-a condus nu este înmatriculat.

În urma interogării bazei de date s-a constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pasagerul a fost identificat în persoana unui alt tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Putna, sat Gura Putnei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosarul urmând a fi soluţionat de către Poliţia Oraşului Vicovu de Sus.

Publicitate

Publicitate
serjexim

 

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

FRASIN  La 18.06.2018, ora 12.20, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.