Home / Actualitate / Arbore: Biciclist rănit ușor într-un accident rutier

Arbore: Biciclist rănit ușor într-un accident rutier

La data de 08.08.2017, în jurul orei 07.45, în timp ce avea autoturismul parcat în afara părții carosabile pe DN 2K, din comuna Arbore, în dreptul unui imobil, un localnic de 58 de ani, s-a pus în mișcare și a efectuat un viraj la stânga spre un drum comunal, iar după ce a pătruns cu partea din față a autoturismului pe drumul comunal, a fost tamponat de bicicleta condusă pe contrasens de un bărbat de 57 de ani, din orașul Cajvana, care după impact,  a căzut pe carosabil suferind leziuni ușoare.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vinovăția producerii evenimentului rutier aparține ambilor participanți la trafic, conducătorului autoturismului pentru faptul că s-a pus în mișcare efectuând virajul la stânga fără să se asigure și să acorde prioritate, iar biciclistului pentru faptul că a circulat pe contrasens.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

ACŢIUNE DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE CU IMPLICAREA CONDUCĂTORILOR DE VEHICULE CU TRACŢIUNE ANIMALĂ

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere de către …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.