Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La 30.08.2017, ora 00.46, polițiștii orașului Salcea și ai Postului de Poliţie Dumbrăveni, fiind în serviciul de patrulare pe raza localității Dumbrăveni, au fost sesizați despre faptul că pe direcția Botoșani către Suceava, circulă un autoturism al cărui conducător auto, conduce cu viteză extrem de redusă și are un mers sinuos, existând suspiciuni că s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
Pe D.N. 29, în localitatea Dumbrăveni a fost identificat în trafic vehiculul respectiv condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Adâncata, care emana halenă alcoolică.

S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la UPU Suceava, unde i-au fost recoltate 2 probe biologice de sânge.

Bosanci

La 29.08.2017, ora 21.35, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe raza comunei Bosanci, pe un drum comunal, a oprit regulamentar pentru control autoturismul condus de un tânărde 17 ani, din comuna Udești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi efectuându-se verificări în bazele de date s-a constata că nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Marginea

La 30.08.2017, în jurul orei 01.35, în timp ce se desfășurau activități de supraveghere și control a traficului rutier, pe str. Ștefan cel Mare, din municipiul Rădăuți, a fost oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr de 17 ani, din comuna Marginea, care nu poseda permis de conducere. Pe locul din dreapta față se afla sora acestuia de 15 ani, din aceeași localitate. Din verificările efectuate s-a mai stabilit faptul că autoturismul condus este proprietatea tatălui său, însă acesta este plecat din ţară și nu știa faptul că fiul său a sustras autoturismul de la domiciliu și l-a condus pe drumurile publice.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,furt în scop de folosință”.
 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

FRASIN  La 18.06.2018, ora 12.20, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.