Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La data de 21.09.2017, ora 08.10, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, o tânără de 26 de ani din comuna Șcheia nu a păstrat o distanță suficientă în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de o femeie de 33 de ani din municipiul Suceava, pe care l-a proiectat într-un alt autovehicul aflat în coloană, al cărui conducător a plecat de la fața locului.

În urma accidentului, conducătoarea auto de 33 de ani a suferit leziuni ușoare, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 21.09.2017, orele 12.19, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, la 20.09.2017, o localnică de 76 de ani a fost victima unui accident rutier ce a avut loc pe strada Leca Morariu din localitate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 20.09.2017, în jurul orelor 10.00, în timp ce se afla pe trotuarul din zona unui magazin situat pe strada Leca Morariu din municipiul Suceava, victima a fost acroşată de o autoutilitară care efectua manevra de mers înapoi și al cărui conducător auto a părăsit locul faptei.

La 21.09.2017, persoana vătămată a fost transportată cu ambulanţă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor, conducătorul autoutilitarei implicate în evenimentul rutier a fost identificat ca fiind un tânăr de 22 de ani din comuna Ipoteşti.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural. 

La data de 21.09.2017, orele 19.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Ipotești, un localnic de 66 de ani a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, moment în care, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani din municipiul Suceava, aflat în depășire.

În urma impactului, autovehiculul condus de bărbatul de 51 de ani a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în capul podului din faţa unui imobil.

Din accident, a rezultat rănirea conducătorului auto de 66 de ani  şi  a unei femei de 51 de ani din Suceava, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 51 de ani, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate
celilad-macheta

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Două automobile s-au ciocnit în acestă după-amiază la Gălănești.O persoană a rămas încarcerată.

În această după amiază (20 octombrie), pe la ora 16.30, un grav accident de circulație …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.