Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La data de 24.09.2017, ora 10.40, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă periculoasă pe DJ 17, din localitatea Coșna, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a neatenţiei, un bărbat de 66 de ani din judeţul Bistriţa Năsăud, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune laterală cu un stâlp al reţelei electrice. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto şi a unei femei de 63 de ani din judeţul Bistriţa Năsăud, pasageră în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 24.09.2017, ora 11.20, în timp ce se afla la volanul unui autoturism staţionat, dar cu motorul pornit, pe un spaţiu verde din incinta Pieţei Agricole Vereşti, din cauze necunoscute, o femeie de 30 de ani din județul Botoşani, ce nu posedă permis de conducere, a introdus maneta de viteze în treapta întâi, s-a speriat şi a apăsat pedala de acceleraţie, ocazie cu care, după ce a parcurs câţiva metri, a acroşat și accidentat ușor o femeie de 47 de ani, tot din județul Botoşani, aflată în picioare în faţa unei tarabe din incinta pieţei, după care s-a izbit de un zid din beton.

Cele două femei au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătoarei auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că femeia de 30 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate
serjexim

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

La vederea polițiștilor, un putnean și-a abandonat autoutilitara încărcată cu lemne și a fugit în pădure

În timp ce acționa pe raza comunei Putna, marți, la ora 14.30, o patrulă din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.