Foto: Plăcuțe și veste reflectorizante distribuite de polițiștii suceveni conducătorilor de atelaje hipo din județ. Peste 300 de căruțași au fost instruiţi cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere de către participanţii la trafic care conduc atelaje hipo avertizând încă o dată şi pe şoferi să ia toate măsurile necesare prevenirii unor evenimente rutiere cu implicarea acestui tip de vehicule. Recomandările poliţiştilor vin în contextul în care, pe perioada lunilor de toamnă se remarcă o creştere a numărului de căruţe pe drumurile comunale şi judeţene, acestea transportând produse agricole dar şi lemne de foc necesare perioadei de iarnă.

Urmare a analizei evenimentelor rutiere cu implicarea vehiculelor cu tracţiune animală, s-a constatat faptul că persoanele care conduceau aceste atelaje că nu erau echipate corespunzător, vehiculele cu tracţiune animală nu prezentau elemente reflectorizante de semnalizare iar conducătorii vehiculelor erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente rutiere, în perioada 02 – 07 octombrie 2017,  poliţiştii de prevenire au desfăşurat mai multe  acţiuni de informare şi responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo identificaţi pe DN2, DN 2E, DN 17, dar şi pe drumurile comunale adiacente, precum şi pe raza localităţilor Mitocu Dragomirnei, Pătrăuţi, Dărmăneşti, Măriţei, Dănila, Româneşti, Milişăuţi, Bădeuţi, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Suceviţa, Horodnic de Sus.

Au fost montate peste 250 de plăcuţe reflectorizante, au fost distribuite veste reflectorizante şi materiale de informare cu conţinut educativ. Peste 300 de conducători de atelaje hipo au fost instruiţi cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul partenerului tradiţional al poliţiştilor, dl. Brian Douglas, un activist constant în ceea ce priveşte siguranţa rutieră.

Astfel de acţiuni vor continua, mai ales având în vedere că pe perioada sezonului de toamnă care coincide cu transportul de culturi agricole şi material lemnos, traficul atelajelor hipo înregistrează valori crescute, iar riscul de producere a evenimentelor rutiere este unul sporit.

    Totodată, pentru prevenirea implicării conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală în evenimente rutiere poliţiştii fac următoarele recomandări:

  • nu folosiţi segmentele de drum pe care accesul atelajelor hiop este interzis;
  • folosiţi în mod obligatoriu  vestele reflectorizante şi  elemente fluorescent –reflectorizante pe atelajele hipo;
  • vehiculul cu tracţiune animală sa fie condus  pe acostament sau  cât mai aproape  de marginea din dreapta a părţii carosabile;
  • să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabila;
  • să nu conducă vehiculul sub influenta băuturilor alcoolice; sa semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul  şi să se asigure la schimbarea direcţiei de mers;
  • să  nu transporte  persoane care stau in picioare.

Foto

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.