Accident grav în localitatea Dealu Floreni! Impact frontal între un autoturism și un TIR

Luni dimineață a avut loc un accident grav  în localitatea Dealu Floreni, la 12 km de municipiul Vatra Dornei, unde un autotren a intrat în coliziune frontală cu un autoturism. Şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar la faţa locului s-a deplasat modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu o autospecială pentru descarcerare şi cu o ambulanţă SMURD.

„Rănitul, în vârstă de 34 de ani, conştient, dar cu mai multe traumatisme, a fost extras de către salvatori şi stabilizat hemodinamic de către paramedicii SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului municipal Vatra Dornei, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.Circulaţia a fost blocată pe timpul intervenţiei salvatorilor, dar şi ulterior, pentru efectuarea măsurătorilor de către poliţişti.”, au precizat reprezentanții ISU SUCEAVA 

 

Galerie foto

 

Publicitate

Publicitate
serjexim

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.