Home / Actualitate / Incendiu la un bar din Botoșani

Incendiu la un bar din Botoșani

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret, cu două autospeciale, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mihăileni, cu mijloace de primă intervenție, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la un bar-restaurant din comuna Mihăileni, județul Botoșani.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul clădirii (în bar, în bucătărie, în sala de mese și într-un birou), cu pericol de propagare la întreaga construcție și la o casă de locuit, aflată în imediata vecinătate.

Au ars lambriul din lemn din interior, pe o suprafață de aproximativ 450 mp, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică (5 televizoare, un computer desktop, un laptop, 4 frigidere, sistemul de supraveghere, un boiler, un aragaz, o friteuză, 2 espressoare, un cuptor cu microunde, o casă de marcat), o parte din stolerie și documente contabile.

S-au degradat 180 de metri pătrați din învelitoarea din tablă a clădirii, 3 cuptoare de pizza, 3 aparate de jocuri mecanice, o instalație de răcit bere, instalația electrică, marfă depozitată în interior și altele.

Incendiul a izbucnit în bucătăria restaurantului, prin efect termic al curentului electric, generat de un frigider lăsat sub tensiune.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat clădirea barului-restaurant și locuința învecinată.

Galerie foto

 

Publicitate

Publicitate
molroprimfaceangajari

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Studenți și profesori din Republica Moldova, la Școala de Vară organizată de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

Studenţi şi cadre didactice din Republica Moldova şi Ucraina participă în această săptămână, la Vatra …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.