Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La data de 15.12.2017, în jurul orei 10.00, în timp ce conducea autoturismul pe DC 45, din comuna Horodnic de Sus, ajungând la intersecția cu DN 17A, un bărbat de 68 de ani, din comuna Voitinel, nu s-a asigurat corespunzător și a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate, ocazie cu care, a fost acroșat de autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 68 de ani, din comuna Sucevița.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul din comuna Voitinel a ricoșat în autoturismul condus de un localnic de 29 de ani, iar autoturismul condus de bărbatul din comuna Sucevița a părăsit partea carosabilă și a lovit niște indicatoare rutiere aflate la intersecția celor două drumuri. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 66 de ani, din comuna Voitinel, pasageră în autoturismul care circula neregulamentar.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Vama

La data de 16.12.2017, în jurul orei 10.00, în timp ce conducea autoutilitara într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată regulamentar pe DN 17, din comuna Vama, pe fondul neadaptării vitezei pe un carosabil ud și cu limita maximă a vitezei legale de 30 km/h stabilită prin indicator rutier, un bărbat de 57 de ani, din județul Bistrița Năsăud, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton al rețelei electrice și cu gardul împrejmuitor al unei livezi, după care s-a răsturnat. În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a unei femei de 50 de ani, din județul Bistrița Năsăud și rănirea ușoară a altei femei de 48 de ani din aceeași localitate, ambele pasagere în autoutilitară.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
Atlantis Gold-901

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La data de 15.06.2018, ora 07.52, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Sofia Vicoveanca, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.