Home / Actualitate / Poliţiştii Poliţiei Municipiului Vatra Dornei şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Frasin au organizat acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi respectarea legalităţii actelor de comerţ şi reducerea riscului accidentelor rutiere pe raza de competenţă

Poliţiştii Poliţiei Municipiului Vatra Dornei şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Frasin au organizat acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi respectarea legalităţii actelor de comerţ şi reducerea riscului accidentelor rutiere pe raza de competenţă

Acţiunie au fost organizate în perspectiva apropierii Sărbătorilor de iarnă, obiectivul fiind crearea unui mediu propice pentru cetăţeni în vederea petrecerii în siguranţă a sărbătorilor.
Un segment aparte al verificărilor l-a constituit respectarea de către agenţii economici a Legii 333/2003 privind asigurarea cu pază şi sisteme tehnice a obiectivelor, în vederea prevenirii furturilor din societăţi comerciale.
De asemenea, s-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi legalitatea actelor de comerţ dar şi prevenirea actelor de violenţă în cluburi, baruri şi alte localuri de alimentaţie publică.
În cadrul acţiunilor au fost verificate 50 de unităţi economice şi au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale.
Astfel, în perioada 15.11.-18.12.2017, Poliția orașului Frasin a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală, contrabandă cu produse accizabile și comerț ilicit în Piața Agroalimentară Stulpicani, dar şi la alte unităţi economice.
Au fost verificate 31 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.690 lei.

Totodată, în noaptea de 16/17.12.2017, Poliție municipiului Vatra Dornei, în cooperare cu forțe de jandarmi și ale I.S.U. Suceava, a organizat o acțiune punctuală pe linia asigurării climatului de ordine publică în baruri și discoteci și siguranța rutieră.
Au fost efectuate verificări la 19 baruri, cluburi și săli de jocuri.
În cadrul acţiunii au fost constatate în flagrant 3 infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.910 lei, din care 8 la Legea nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În cadrul acţiunilor pe linie rutieră a fost reţinut 1 permis de conducere.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii urmărind în permanenţă creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

-În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!
-Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
-La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
-Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!
-În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun!
-Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!
-În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!
-Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!
-Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
-La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!
-Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!
-Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!
-Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!

Atenţie!
În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă! Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă! De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

POLIŢIŞTII recomandă cetăţenilor care optează pentru alegerea unui pachet de servicii turistice de pe internet verificarea temeinică a ofertei respective (existenţa unităţii de cazare în zona respectivă – hotel, pensiune etc.–, autenticitatea agenţiei de turism care oferă respectivele destinaţii turistice), întrucât „ofertele tentante” nu sunt întotdeauna şi reale.
POLIŢIŞTII VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI FERICITE – SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ!

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Mandate puse în executare de poliţişti

La 18.06.2018, Poliţia municipiului Vatra Dornei a primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.