Home / Actualitate / Incendiu la o locuință din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia

Incendiu la o locuință din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit joi dimineață, în juru oreo 07.00, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o locuință din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul unei anexe în care se afla centrala termică, precum și la acoperișul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuință (P+1+M) și la bunurile din interior.

Au ars acoperișul și planșeul anexei pe aproximativ 50 de metri pătrați, acoperișul locuinței pe 160 de metri pătrați și o parte din izolația acesteia (din polistiren) pe o suprafață de 70 de metri pătrați. S-au degradat pereții, planșeul și dușumeaua camerelor de la etaj.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Focul a fost lichidat la ora 8:16, iar pompierii au salvat casa proprietarului, cu bunurile aferente.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

FRASIN  La 18.06.2018, ora 12.20, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.