Home / Actualitate / Peste 50 m.c. material lemnos confiscați și 142 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice

Peste 50 m.c. material lemnos confiscați și 142 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice

Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos. În ultimele zile acţiunile au fost intensificate, fiind confiscaţi peste 50 m.c. material lemnos şi aplicate peste 140 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei în domeniu.

Astfel, în perioada 04.01.-11.01.2018, polițiștii Biroului de Combaterea a Delictelor Silvice – IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos. În cadrul acţiunii au fost verificate 49 de obiective, exploatări forestiere, instalații de debitat și ocoale silvice. În urma controalelor efectuate au fost constatate 4 infracțiuni.

De asemenea, pentru neregulile şi abaterile identificate au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.000 lei. Totodată, au fost confiscaţi 54,84 m.c. material lemnos în valoare de 10.042 lei.

Exemplu:

Pe B-dul Bucovina din oraşul Gura Humorului, polițiștii au identificat și oprit pentru control, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 38 de ani din orașul Frasin, care transporta material lemnos și care, a prezentat pentru control, 2 avize de însoţire a căror perioada de valabilitate era expirată. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cantitatea de 34,38 m.c. lemn de foc de esență fag, în valoare de 3.953 lei, a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Gura Humorului.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

FRASIN  La 18.06.2018, ora 12.20, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.