Home / Actualitate / 9 incendii în ultimele 24 de ore. 143 de incendii de la începutul lui 2018.

9 incendii în ultimele 24 de ore. 143 de incendii de la începutul lui 2018.

9 incendii în ultimele 24 de ore. 143 de incendii de la începutul lui 2018. 65% dintre incendiile din primele două luni ale anului curent au fost cauzate de sistemele de încălzire folosite necorespunzător sau cu defecțiuni (coșuri de fum deteriorate sau neizolate față de materialele combustibile, jar sau scântei căzute din sobă și altele); 20% dintre incendii au avut cauze de natură electrică (efectul termic al curentului electric sau scurtcircuit), iar restul incendiilor au avut alte cauze (foc deschis în spații deschise sau închise, acțiuni intenționate și altele).

Incendiu în localitatea Milișăuți

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Milișăuți au intervenitmiercuri 28 februarie, în jurul orei 16.10, cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din orașul Milișăuți. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul camerei centralei termice, cu pericol de propagare la întreaga locuință.

Incendiul a fost lichidat la ora 17:02.

Au ars materiale textile, obiecte de mobilier din PVC, tâmplărie din PVC (o fereastră și o ușă) și izolația cablurilor electrice. S-au degradat pereții încăperii pe 80 de metri pătrați, precum și echipamentele din interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrice lăsate sub tensiune și nesupravegheate.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul locuinței, cu bunurile din interior.

Incendiu în localitatea Neagra Șarului

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu 3 autospeciale, două motopompe și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a 5 lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șaru Dornei, au intervenit miercuri 28 februarie, ora anunțării la 112 – 23.26, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei.

Intervenția s-a desfășurat pe o temperatură de -21 de grade Celsius, în condițiile în care locuința, parter + mansardă, construită din lemn, era cuprinsă de flăcări în totalitate și se afla într-o zonă izolată, cu un drum acoperit de zăpădă și în pantă abruptă, imposibil de parcurs cu autospecialele de stingere.

Astfel, salvatorii au desfășurat un dispozitiv de intervenție pe o distanță de aproximativ 150 de metri și au acționat timp de aproape 4 ore, în condițiile vitrege menționate mai sus, până la lichidarea ultimelor focare.

Casa și bunurile aferente au ars pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați (amprenta la sol), iar pereții, exteriori și interiori, s-au degradat.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 04:27.

* * *

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava revine cu recomandări pentru cetăţeni, pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire și a aparatelor și instalațiilor electrice din locuinţe şi gospodării, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire:

– nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor;

– înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări etc.);

– pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau a lemnelor aprinse;

– nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloacele de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor;

– nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.);

– nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi, hârtie) în podurile locuinţelor;

– depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă;

– nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau a altor elemente de construcţie care pot lua foc;

– atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător. Monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă;

– nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere etc.), de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză), în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric;

– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;

– nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora;

– nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător. Pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate.

Țineți cont de aceste sfaturi, care vă pot proteja familia și bunurile dumneavoastră!

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Ţigări în valoare de peste 200.000 lei confiscate la frontiera de nord a României

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în ultimele 24 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *