Home / Actualitate / Noi măsuri bugetare pentru autorităţile publice locale

Noi măsuri bugetare pentru autorităţile publice locale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, o Ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Conform actului normativ, se instituie posibilitatea ca unităţile administrativ-teritoriale să solicite, în perioada 2018-2019, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 500 de milioane de lei, cu tragerea împrumutului integral autorizat în anul 2019. Aceste sume vor fi utilizate exclusiv pentru finanţarea proiectelor necesare asigurării pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate.

Pachetul minim de servicii publice, conform prevederilor Programului de Guvernare 2018-2020, presupune realizarea unor investiţii în următoarele domenii: sănătate, educaţie, apă-canalizare, energie termică şi electrică, transport şi drumuri, salubrizare, cultură, sport, locuinţe. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale vor putea ca, în anul 2018, să utilizeze excedentul bugetului local pentru a finanţa şi cheltuielile cu personalul, corecţiile financiare aferente proiectelor, sentinţele civile definitive, precum şi rambursarea împrumuturilor contractate. Acest lucru poate fi făcut doar în cazul în care aceste categorii de cheltuieli nu pot fi asigurate din veniturile proprii şi din sumele de echilibrare primite conform Legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018.

Potrivit unei modificări adoptate în ședița de Guvern, contribuțiile de asigurări sociale și impozitul pe venit aferente drepturilor de natură salarială declarate și neachitate până la 31 decembrie 2017 se achită anul acesta de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat din bugetele unităților administrativ-teritoriale, din veniturile proprii ale acestora și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. În această categorie intră și contribuțiile de asigurări sociale și impozitul pe venit aferente drepturilor salariale câștigate în instanță de personalul din învățământul preuniversitar de stat până la 31 decembrie 2017.

De asemenea, în vederea deblocării finanţării din credite a investiţiilor publice de interes local, unităţile sau subdiviziunile administrativ-teritoriale vor avea posibilitatea de a muta sume autorizate ca trageri pentru anul curent de la o finanţare rambursabilă la alta în cadrul sumei totale autorizate pentru anul respectiv.

Aceste prevederi au fost aprobate deoarece bugetul de stat şi fondurile externe nerambursabile nu pot acoperi necesarul de finanţare al autorităţilor administraţiei publice locale, iar nefinalizarea unor proiecte în domeniul alimentării cu apă sau al salubrizării poate conduce la aplicarea unor produceri de infringement de către Comisia Europeană, întrucât au fost asumate termene de conformare.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 19.04.2018, în jurul orei 08.20, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 177C, ajuns …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *