Home / Actualitate / Ţigări de contrabandă confiscate de poliţişti din curtea unui imobil din comuna Brodina
Foto: Arhiva

Ţigări de contrabandă confiscate de poliţişti din curtea unui imobil din comuna Brodina

Vineri 09 martie, în jurul orei 02.00, în timpul executării serviciului, o patrulă din cadrul Postului de poliție Ulma, a identificat în curtea imobilului unei femei de 75 de ani, din comuna Brodina, un autoturism, în interiorul căruia se aflau mai multe colete cu țigări de contrabandă, la faţa locului prezentându-se şi un localnic de 33 de ani care a manifestat un comportament necorespunzător faţă de lucrătorii de poliţie. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale vehiculului au fost atribuite unui alt autoturism, aparținând unui bărbat din orașul Vicovu de Sus.

Astfel, în baza probatoriului administrat de polițiști, Judecătoria Rădăuți a încuviințat efectuarea a două percheziții domiciliare, atât la imobilul unde locuiește bărbatul de 33 ani, din comuna Brodina, cât și la imobilul din curtea comună unde locuiește femeia de 75 de ani și fiica sa de 27 de ani, ocazie cu care, au fost identificate 1.000 de pachete cu țigări de proveniență extracomunitară, bunuri despre care femeia de 75 de ani a declarat că nu cunoaște modul în care acestea au fost abandonate în curtea sa.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „contrabandă”, „distrugere” și „punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.

Țigările în valoare de circa 10.000 lei au fost confiscate, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor și identificarea persoanelor implicate.

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Eveniment rutier cercetat de poliţişti

La data de 19.06.2018, ora 17.10, în timp ce conducea autoutilitara pe strada 1 Mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.