Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de polițiști

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

Suceava 

La 28.03.2018, ora 11.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Nicolae Iorga din municipiul Suceava, ajuns la intersecţia cu strada ce face accesul pe sub pasarelă, un tânăr de 19 ani, din comuna Fîntînele, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Suceava, după care, a fost proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate. Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 42 de ani şi a unei femei de 39 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative,  după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

La 28.03.2018, ora 10.25, în timp ce conducea autoturismul pe strada Morii din municipiul Suceava, un bărbat de 67 de ani din comuna Moldovița, a efectuat un viraj la stânga, pentru a pătrunde în curtea unui imobil, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani din municipiul Suceava, intrând în coliziune cu acesta.  Din accident, a rezultat rănirea uşoară a unei femei  de 31 de ani din municipiul Suceava, a unei tinere de 18 ani şi a unei minore de 16 ani, din comuna Moara, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative,  după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate
imbraminte dama vatflor

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Material lemnos confiscat de polițiști

La 20.09.2018, ora 15.30, un echipaj mixt format din polițiști ai Secţiei 1 Poliţie Rurală …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.