Home / Actualitate / Poliţiştii Secţiei de Poliţie Marginea cu directorii de şcoli şi personalul didactic, au desfăşurat activităţi interactive cu toţi elevii de la unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Marginea cu directorii de şcoli şi personalul didactic, au desfăşurat activităţi interactive cu toţi elevii de la unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă

În perioada 26 – 30 martie 2018, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 3 Marginea au dezvoltat o iniţiativă lăudabilă împreună cu directorii de şcoli şi personalul didactic, propunându-şi să desfăşoare activităţi interactive cu toţi elevii de la unităţile de învăţământ de pe raza de competenţă.

Astfel, poliţiştii au dat startul ,,curăţeniei de primăvară” prin recomandări privind ,,curăţarea” paginilor de pe reţelele de socializare şi a listelor de ,,prieteni” pe care mulţi dintre elevi nu i-au văzut niciodată, acceptând solicitările de prietenie fără o verificare prealabilă minimă.

Toate unităţile de învăţământ de pe raza comunei Marginea dar şi şcoli din zona arondată au fost implicate în aceste activităţi preventive. Poliţiştii au mers la şcoli, elevii întorcându-le vizita prin activităţi desfăşurate la sediul secţiei, sub egida ,,Ziua porţilor deschise”.

Într-o primă fază, activităţile au fost direcţionate către copiii din ciclul preşcolar şi din învăţământul primar.

,,Dacă un camion loveşte un om, maşina suferă şi ea?”…

,,Hoţii fug de polţişti pentru că le este ruşine?

,,Poliţiştii iau şi ei vacanţă săptămâna viitoare?

Sunt câteva întrebări cu haz puse de cei peste 200 de copii implicaţi în activităţi. Pentru toţi, Oana – agentul de poliţie responsabil cu activitatea de prevenire dar şi ceilalţi poliţişti din cadrul secţiei au avut răspunsuri, oferindu-le totodată micuţilor materiale ilustrate cu aspecte din munca de poliţie, reviste şi cărţi.

Siguranţa rutieră şi problematica violenţei au fost, de asemenea, printre temele abordate, atât cu cei mici cât şi cu cei din ciclul gimnazial.

De asemenea, poliţiştii le-au adresat elevilor recomandări utile siguranţei lor, cu atât mai mult cu cât în vacanţa de Paşte, unii dintre ei vor pleca în excursii sau drumeţii.

Câteva dintre recomandările poliţiştilor:

Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase!

Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!

Nu vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi alegeţi locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini!

După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, folosiţi haine de culoare deschisă sau cu elemente reflectorizante, care vă fac mai vizibili în lumina farurilor!

Traversaţi strada numai pe trecerea de pietoni şi doar la culoarea verde a semaforului!

Părinţii sunt sfătuiţi ca, în cazul în care s-au hotărât să-şi lase copilul singur, să se asigure că acesta ştie numele său complet, numele părinţilor, adresa şi numărul de telefon, locul de muncă al părinţilor săi, dar şi numerele de telefon ale acestora. De asemenea, părinţii mai sunt sfătuiţi să se asigure că acesta ştie: cum să apeleze numărul de urgenţă 112, cum să păstreze cheile locuinţei ascunse şi în siguranţă, ce să facă atunci când este urmărit de o persoană dubioasă. Copilul mai trebuie învăţat să verifice interiorul casei înainte de a intra, să încuie mereu uşa după ce a intrat în casă, să anunţe imediat ce a ajuns acasă şi să nu deschidă uşa decât persoanelor de încredere ale familiei.

Poliţiştii le reamintesc şi şoferilor faptul că atunci când circulă cu autovehiculul şi transportă copii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, riscă să fie sancţionaţi cu 4 – 5 puncte-amendă şi 3 puncte de penalizare în cazul în care nu respectă obligaţia de a se asigura că minorii poartă centuri de siguranţă sau sunt transportaţi în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de lege, şi dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Poliţiştii vin cu o serie de recomandări şi pentru elevii care circulă în calitate de pietoni pe drumurile publice: să circule numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea; să circule numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare; să traverseze prin locurile marcate şi să se asigure înainte de a traversa; să se comporte civilizat pe drumurile publice.

De altfel, în toată această perioadă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava vor continua activităţile de prevenirea, o atenţie deosebita este acordată conştientizării categoriilor vulnerabile de participanţi la traficul rutier, respectiv copiilor, în vederea prevenirii accidentelor rutiere.

Publicitate
Atlantis Gold-901

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

La 10.12.2018, în jurul orei 23.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.