Home / Actualitate / Doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan deși consumaseră alcool

Doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan deși consumaseră alcool

Joi 05 aprilie, ora 19.39, un bărbat de 60 de ani, din mun. Rădăuți, a condus autoturismul pe strada 1 Mai din mun. Rădăuți, iar în sensul giratoriu de la intersecția cu străzile Putnei, Piața Unirii și Ion Nistor nu a ocolit sensul giratoriu și a intrat cu mașina pe spațiul verde.

Întrucât șoferul emana miros de alcool a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Joi noapte, orele 02.55, polițiștii Poliției municipiului Suceava au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe str. Mihai Viteazul în mun. Suceava. Echipajul de poliție rutieră s-a deplasat la faţa locului, constatând că la data de 06.04.2018, orele 02.45, un tânăr de 21 de ani, din comuna Todirești, a condus autoturismul pe str. Mihai Viteazul, în mun. Suceava. Când a ajuns în parcarea din zona parcului Simion Florea Marian a acroșat un autoturism parcat, după care a continuat deplasarea către strada Leca Murariu, unde a oprit autoturismul între alte autoturisme parcate.

În urma măsurilor dispuse șoferul a fost găsit de polițiști și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aer expirat, fiindu-i, de asemenea, recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Verificările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Material lemnos confiscat de poliţişti

La 22.10.2018, ora 06.50, un echipaj mixt format din polițiști ai Secției 7 Poliție Rurală …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.