Home / Actualitate / Activităţi ale jandarmilor în perioada 7 – 10 aprilie 2018

Activităţi ale jandarmilor în perioada 7 – 10 aprilie 2018

În perioada 7 – 10 aprilie 2018 a.c., activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a avut un caracter preponderent preventiv, iar misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care au fost organizate evenimente cultural-artistice și religioase. În intervalul de timp menţionat, jandarmii au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la un număr de 7 apeluri efectuate prin SNUAU 112, care au vizat în principal situaţii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.  Jandarmii din cadrul celor 6 posturi montane au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor.  În dispozitivele de ordine publică au acționat 70 de jandarmi în fiecare zi.      S-au înregistrat şi situaţii care au impus luarea măsurilor legale, fiind aplicate un număr de 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000 lei.

Totodată, au fost constatate 11 infracţiuni, dintre care 7 în cooperare cu poliţia (printre acestea enumerându-se: contrabandă-2, deținere de droguri de risc pentru consum proriu-2, loviri și alte violențe-3, tulburare a ordinii publice-1, violența în familie-2 și o infracțiune cu privire la regimul circulației). De asemenea, în perioada următoare, 60 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor:

– ,,Balul Gospodarilor”, în sala de festivități din Gara Burdujeni, 13 aprilie;

– meciurile de fotbal, din cadrul Ligilor a IV-a și a V-a, pe stadioanele din localitățile Verești, Gura Humorului, Frasin și Suceava, 15 aprilie;

– concert ,,Andra”, în parcarea Shopping City Suceava, 15 aprilie;

– slujba sfinţire a apei prilejuită de sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, care va avea loc în imediata apropierea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.

Publicitate
apartamente de vanzare suceava

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La data de 15.06.2018, ora 07.52, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Sofia Vicoveanca, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.