Home / Actualitate / Material lemnos confiscat de polițiști

Material lemnos confiscat de polițiști

La data de 28.04.2018, ora 16.05, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că,  pe DN 17, pe raza localităţii Iacobeni, un autovehicul transportă ilegal material lemnos. În urma activităților întreprinse de polițiștii Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, ce acţionau pe raza localităţii Coşna, autovehiculul a fost identificat descărcat în incinta unui punct de lucru situat pe raza localităţii Iacobeni și aparținând a două societăți comerciale administrate de un localnic de 47 de ani, care are ca obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos, iar în zonă o cantitate de material lemnos rotund de esență rășinoase.  Întrucât la fața locului nu a fost identificată nici o persoană, polițiștii l-au contactat telefonic pe administratorul societății, care a fost invitat la fața locului, bărbatul de 47 de ani declarând faptul că nu are emise documente legale de însoțire a transportului de material lemnos.  În cauză, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit existenţa fără documente a cantităţii de 4,40 m.c. lemn de lucru de esență răşinoase şi 10,70 m.c. lemn de foc de esență răşinoase, aflată în exploatarea uneia din firmele administrate de bărbatul de 47 de ani.  Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare 2.476 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Iacobeni.

Tot la data de 28.04.2018, ora 17.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DJ 178B, din comuna Satu Mare, autoutilitara condusă de un bărbat de 42 de ani, din comuna Sucevița, care transporta material lemnos.  În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 6 metri steri lemn de foc din specia arin. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 304 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Foto: Peste 3.000 pachete cu țigări confiscate la frontieră

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret și Halmeu au descoperit, ascunse …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.