Home / Actualitate / Dosar penal întocmit de poliţişti pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Dosar penal întocmit de poliţişti pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

La 10.05.2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava s-au sesizat despre faptul că un bărbat de 54 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc, deține ilegal la domiciliu o armă de vânătoare și mai multe cartușe aferente acesteia.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul anului 1997, prin intermediul unei donații încheiate în cadrul unui birou notarial din municipiul C-lung Moldovenesc, bărbatul a dobândit arma pe care a păstrat-o la domiciliul său, fără a fi autorizat în acest sens.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, arma nu figurează ca fiind înscrisă în evidențe, iar bărbatul de 54 de ani nu este posesor de permis de armă. Arma și cartușele au fost ridicate de polițiști pentru cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Ostra La 11.11.2018, în jurul orei 13.55, în timp ce conducea autoturismul pe DC 96 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.