Home / Actualitate / Acţiune desfăşurată de poliţişti pentru prevenirea faptelor ilegale privind drepturile de proprietate intelectuală

Acţiune desfăşurată de poliţişti pentru prevenirea faptelor ilegale privind drepturile de proprietate intelectuală

La 13.06.2018, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice a organizat o acţiune punctuală pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale privind drepturile de proprietate intelectuală, ocazie cu care, a fost constată o infracțiune în domeniu și ridicate în vederea expertizării, bunuri în valoare de 1.245 lei, constând în produse industriale.

Exemplu

În urma controlului, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani din municipiul Suceava în timp ce oferea spre comercializare în incinta punctului de lucru aparținând unei societăţi din orașul Salcea diverse produse industriale, fără a deține certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că acestea sunt contrafăcute. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ,,punere in circulație de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii”, ce va fi soluționat procedural, produsele industriale în valoare de 1.245 de lei, fiind ridicate pentru expertizare. de către titularii mărcii.

Publicitate
Atlantis Gold-901

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La 15.08.2018, ora 06.03, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.