Home / Actualitate / Invitație la primul eveniment dedicat comunității bucovinene: ”Conectează-te la comunitate!”

Invitație la primul eveniment dedicat comunității bucovinene: ”Conectează-te la comunitate!”

Cine suntem?

Suntem un grup de oameni inimoși, care cred în puterea oamenilor din jurul lor, în spiritul de solidaritate și în puterea binelui. Cu toții avem ceva în comun, și anume, dorința de a face ceva pentru suceveni, pentru comunitate, pentru Bucovina.
Astfel s-a născut dorința de a ne uni într-un for care să aibă atributul de catalizator a tot ceea ce se întâmplă cu folos în și pentru comunitatea noastră: FUNDAȚIA COMUNITARĂ BUCOVINA!
În luna martie 2018, am constituit un grup intitulat Grup de Inițiativă al Fundației Comunitare Bucovina, în vederea constituirii unei fundații comunitare în județul Suceava. Mai exact, dorim să ne alăturăm unui lanț de 16 fundații comunitare din Romania și unui lanț internațional de câteva mii aflate sub aceeași umbrelă-Romanian American Foundation, administrat în România de către Asociația pentru Relații Comunitare (ARC)
De ce suntem în faza grupului de inițiativă?
Legislația actuală în vigoare prevede ca o fundație să aibă un capital social de minim 100 de salarii minime pe economie ceea ce înseamnă aproximativ 50000 de dolari. Cei de la RAF-Romanian American Foundation -prin intermediul ARC au decis că a noastră comunitate este una pregătită pentru acest concept și își doresc să investească venind cu jumătate din suma necesară pentru deschiderea acestei fundații-25000 de dolari. Cealaltă jumătate a sumei intră în sarcina noastră. Avantajele unei fundații sunt evidente, oferind o capacitate mai mare dată de capitalul social dar și din punct de vedere al sustenabilității prin istoricul grupului de inițiativă.
Ce este o fundație comunitară?
Cel mai bun prieten al unei comunități. Fundațiile înțeleg cel mai bine nevoile și oportunitățile locale, iar scopul lor este să creeze podurile de acces între donatori și cauze, nevoi și soluții. Ele oferă donatorilor consiliere filantropică și caută proiectele care se potrivesc cel mai bine cu misiunea și crezul lor; asociațiilor și grupurilor de inițiativă le asigură sprijin și o platformă unde pot strânge fonduri, iar oamenilor din comunitate le dau ocazia să participe la construirea unui viitor mai bun. Cel mai important, fundația comunitară face toate acestea, într-un mod transparent, cu o implicare activă a comunității.
De ce ne dorim o fundație comunitară în Suceava?
Nevoile prioritare ale comunității sucevene sunt structurate din perspectiva tinerilor, a persoanelor cu dizabilități, a programelor educaționale și de valorificare “ca la carte”, a spațiilor verzi în scop recreativ și agrement din cartiere, a “culturii” de reciclare, a programelor de protecție și sterilizare a animalelor fără stăpân și implicit a spiritului civic în vederea rezolvării împreună a problemelor comunitare. Dorim implicarea tinerilor în cât mai multe activități care să îi regăsească pe aceștia la potențial maxim, iar cu sprijinul comunității putem gândi programe solide pentru aceștia. Tinerii au nevoie de lideri ce împărtășesc nevoile și dorințele acestora, organizați în programe educative și de formare continue. Acești viitori lideri pot fi formați cu sprijinul resurselor oferite de către comunitate. Judetul Suceava are domenii antreprenoriale active ce pot funcționa ca resurse, ONG-uri active, evenimente frecvente și un mediu cultural-academic în continuă ascensiune. Considerăm că resursele reprezintă fiecare cetățean ce vine cu un bagaj funcțional ce poate fi o cărămidă la dezvoltarea comunității sucevene, la atingerea unor țeluri comunitare și la structurarea unor proiecte ce pot crește potențialul județului Suceava.
Care este mesajul grupului de inițiativă?

Fiecare dintre noi crede într-o cauză și are capacitatea extraordinară de a se dedica acesteia și de a o susține. Aceste cauze reprezintă de fapt DE CE-ul nostru. Inspirația noastră vine din încăpățânarea de a vedea prin ochelarii optimismului tot ceea ce ne înconjoară. Considerăm că educația este cea mai importantă și de succes armă a noastră și mai credem cu tărie că SE POATE. Copiii sunt viitorul nostru, sunt cei în care se reflectă tot ceea suntem ca și comunitate, de asta investiția noastră cea mai de preț constă în a-i forma pe aceștia și cea mai importantă lecție este puterea exemplului și crearea de oportunități pentru aceștia. Trăim într-un oraș mic, de unde generații întregi au ales într-o proporție mare să plece, lăsând praf în urma lor. Ne dorim pentru tinerii noștri să nu lase acel praf să se depună, să rămână măcar cu un semn de întrebare înainte de a spune hotărât ~Vreau să plec din Suceava~.
Proiectele cu suflet din comunitate, mici și inspiraționale, create cu sprijinul unor oameni ce o iubesc, pot schimba cu adevărat vieți și mentalități.

Te așteptăm joi, 19 iulie 2018, orele 15.00, la Muzeul Bucovinei, la primul eveniment dedicat comunității bucovinene :”Conectează-te la comunitate!”.
Implică-te, fii activ, părerea ta contează- Cunoscând nevoile, identificăm resursele și prioritizăm soluțiile!
Fundația Comunitară Bucovina te conectează la spiritul comunității!
https://www.facebook.com/fcbucovina/

Cu deosebită considerație,
Membrii fondatori ai GI al Fundației Comunitare Bucovina

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La 15.08.2018, ora 06.03, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.