50 de elevi din județul Botoșani se pregătesc pentru a deveni mesagerii pompierilor în cadrul taberei de vară în domeniul situațiilor de urgență

50 de elevi din județul Botoșani se pregătesc pentru cea mai importantă misiune – aceea de a deveni mesagerii pompierilor. Timp de o săptămână, aceștia vor învăța în cadrul taberei de vară în domeniul situațiilor de urgență cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii, atât teoretic, cât şi practic.

50 de elevi botoșăneni din cei 360 care au frecventat Școala de vară în domeniul situațiilor de urgență își vor continua pregătirea de specialitate în tabăra, care se va desfășura în perioada 30 iulie – 03 august 2018, la Memorialul Ipotești – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Viitorii mesageri ai pompierilor provin de la Școala Gimnazială nr. 10 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani, Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Școala Gimnazială „Elena Rareș” Botoșani, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Școala Gimnazială Drăgușeni, Școala Gimnazială Adășeni, Școala Gimnazială nr. 1 Săveni, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Școala Gimnazială Hănești, Școala Gimnazială Coțușca, Școala Gimnazială Vârfu Câmpului, Școala Gimnazială nr. 5 Dorohoi, Școala Gimnazială nr. 1 Concești, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Școala Gimnazială Cîndești, Școala Gimnazială Mihălășeni, Școala Gimnazială Durnești, Școala Gimnazială Santa Mare și Liceul „Ștefan Luchian” Ștefănești. Aceștia au obținut cele mai bune punctaje în urma evaluărilor finale ale școlii de vară în domeniul situațiilor de urgență.

Timp de o săptămână, elevii vor învăţa de la pompieri, medici, asistenți și paramedici SMURD şi voluntari de la Crucea Roşie cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii, atât teoretic, cât şi practic.

Încă din prima zi, vor începe pregătirea pentru a face faţă unor situaţii dificile, participând la mai multe concursuri interactive şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur, inundaţie şi incendiu.

Marţi vor participa la exerciţii demonstrative şi activităţi interactive în domeniul prevenirii incendiilor, iar miercuri sunt planificate prezentări şi concursuri din domeniul protecţiei civile.

Pe 2 august, elevii vor învăţa cum să comunice la 112 o situaţie de urgenţă la care ar putea fi martori, dar şi cum să acorde primul ajutor în caz de înec.

La finalul taberei, participanţii vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă. Cele mai bune echipaje vor primi cupe, diplome şi medalii.

Elevii vor pleca din tabără pe 3 august, în jurul prânzului, nu înainte de a desfăşura o serie de activităţi recreative.

O parte din costurile taberei sunt suportate de Consiliul Judeţean Botoşani.

Unic la nivel naţional, proiectul educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, a ajuns la a VIII-a ediţie și se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani.

A debutat cu Școala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care s-a desfăşurat în perioada 02 – 17 iulie a.c., în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani din municipiile Botoşani şi Dorohoi, oraşele Săveni şi Ştefăneşti.

Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă este organizată de I.S.U. Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, Clubul Copiilor Dorohoi, Primăria Municipiului Dorohoi, Primăria comunei Mihai Eminescu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.