Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La data de 02.08.2018, ora 17.45, la sediul Poliției Municipiului Suceava s-au prezentat doi bărbați de 63 ani și respectiv de 52 ani, ambii localnici, sesizând faptul că pe str. Zorilor, din municipiul Suceava au fost implicați într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că la 02.08.2018, ora 17.26, bărbatul de 52 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Zorilor, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 63 de ani.
Conducătorul auto în vârstă de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea 0,00 mg/l.
Conducătorul auto în vârstă de 53 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru recoltarea probelor de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 02.08.2018, ora 20.30, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce acționa pe D.N. 17, în localitatea Ilișești, a oprit pentru control mopedul marca condus de un bărbat de 40 ani, localnic.
Cel în cauză a fost verificat în baza de date a Poliției Române, constatându-se că nu posedă permis de conducere.
I s-a întocmit dosar penal.

La data de 02.08.2018, ora 21.15, o patrulă din cadrul S.P.R. 2 Ipoteşti, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe raza comuna Bosanci a oprit în trafic un autoturism care circula pe D.C. 70 A, din direcţia Bosanci – Cumpărătura.
A fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 28 ani, din municipiul Botoșani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că dreptul de a conduce autovehicule i-a fost suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 02.08.2018, ora 22.52, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în serviciul de patrulare s-au sesizat despre faptul că pe DC modernizat, pe raza localității Călinești, comuna Șerbăuți, pe contrasens, circula un autovehicul.
Autoturismul marca a fost oprit, fiind condus de un tânăr de 20 ani, din comuna Șerbăuți.
Fiind întrebat dacă deține permis de conducere auto, acesta a declarat faptul că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare al mașinii în cauză.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”.

La data de 03.08.2018, în jurul orei 03.00, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, supraveghere şi control a traficului rutier pe DJ 209G pe raza comunei Brodina, sat Sadău, a oprit pentru control autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, condus de un tânăr de 27 ani, localnic.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fiind continuate verificările, s-a stabilit faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere ,,cu restricții reținut”. În continuare s-a procedat la conducerea șoferului la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea stabilirii alcoolemiei, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.

 

Publicitate

Publicitate

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Foto: Peste 3.000 pachete cu țigări confiscate la frontieră

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret și Halmeu au descoperit, ascunse …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.