Home / Actualitate / Accident grav la Șcheia, doi pietoni, tată și fiu, uciși pe loc de un autoturism

Accident grav la Șcheia, doi pietoni, tată și fiu, uciși pe loc de un autoturism

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 03.00, pe DN17, pe raza comunei Șcheia (în apropiere de zidul morții), un autoturism marca Citroen, condus de un bărbat în vîrstă de 35 de ani, care se întorcea din Spania, a acroșat doi pietoni, după care a ieșit în afara părții carosabile. La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Cei doi pietoni, de loc din comuna Ripiceni, județul Botoșani, tată și fiu, cu vârsta de 63, respectiv 32 de ani, nu prezentau semne vitale, iar cadrele medicale și paramedicale au aplicat manevre de resuscitare.
Din nefericire, acestea nu au avut răspuns, iar cele două victime au fost declarate decedate.

În autoturism se aflau 4 persoane, o familie cu doi adulți și doi minori. Cei doi copii, cu răni minore, împreună cu mama lor, au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare. Șoferul autoturismului a refuzat transportul la spital.

Amintim faptul că, miercuri 01 august, în comuna Grănicești, localitatea Romanești, a avut loc un grav accident de circulație. O persoană a murit și alte patru au fost rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. Un bărbat în vârstă de 36 de ani, se întorcea acasă din Italia, a adormit la volan și a pătruns pe contrasens unde a acroşat un microbuz din Ucraina, după care a ricoșat într-un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Bălcăuți. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 51 de ani, s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Foto

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Foto: Peste 3.000 pachete cu țigări confiscate la frontieră

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret și Halmeu au descoperit, ascunse …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.