Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

La data de 05.08.2018, ora 04.15, I.P.J. Suceava a fost sesizat de un bărbat de 70 de ani, din municipiul Suceava despre faptul că, un autoturism a provocat distrugeri gardului locuinței sale din comuna Hănțești.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 05.08.2018, în jurul orei 04.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208D, din comuna Hănțești, un localnic de 26 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat autoturismul unui bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, parcat regulamentar pe podețul locuinței acestuia, după care a fost proiectat în gardul locuinței bărbatului de 70 de ani, pe care l-a distrus parțial.
Conducătorul auto de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 05.08.2018, în jurul orei 08.02, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a oprit pentru control pe DN 17, în orașul Frasin, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un tânăr de 23 de ani din județul Ilfov, înregistrat de aparatul radar în timp ce rula cu viteza de 100 km/h, pe un sector de drum cu viteză maximă admisă de 50 km/h.
În urma verificării documentelor și interogarea bazelor de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, întrucât la data de 24.02.2018, a depăşit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă într-o localitate din județul Maramureş, iar la data de 13.03.2018 a fost depistat în Vama Albiţa, în timp ce conducea în perioada de suspendare, fiindu-i întocmit dosar penal.
Conducătorul auto a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova la data de 29.11.2016, despre care, cu ocazia audierilor, a declarat că l-a obţinut după întocmirea dosarului din Vama Albiţa de la o persoană necunoscută din Moldova.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.

La 05.08.2018, ora 21.05, în timp ce conducea autoturismul pe strada Alexandru cel Bun din orașul Siret, un localnic de 29 de ani, nu a păstrat o distanță regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism care circula în fața sa.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 06.08.2018, ora 00.55, în timp ce acționa pe DJ 178, din comuna Volovăț, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, a oprit pentru control, autoturismul condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Arbore.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, permisul de conducere, este expirat din 17.07.2017, iar polița de răspundere civilă RCA, este expirată din data de 19.06.2018.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Totodată, pentru neregulile constatate, bărbatul de 48 de ani a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002, fiindu-i reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare auto.

Publicitate
apartamente de vanzare suceava

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Foto: Peste 3.000 pachete cu țigări confiscate la frontieră

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret și Halmeu au descoperit, ascunse …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.