ATENŢIE LA ÎNŞELĂCIUNILE CU BANCNOTELE SPECIMEN! PROGRAMUL DE PREVENIRE A INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava desfășoară Programul de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului 2018. Programul are patru direcţii de acţiune: prevenirea furturilor, prevenirea faptelor de tâlhărie, prevenirea înşelăciunilor judiciare şi prevenirea faptelor de distrugere.

Poliţiştii au derulat de la începutul anului peste 20 de acțiuni pentru prevenirea faptelor de înșelăciune, fiind desfășurate atât activități de prevenire și informare cât și acțiuni în teren prin structurile operative, fiind efectuate controale la unități economice gestionare de valori monetare. Se remarcă un trend infracțional descendent în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, cetățenii devenind mult mai responsabili în special în referire la abordările prin metoda ,,Accidentul”. Totuși, în ultima perioadă au fost înregistrate mai multe sesizări din partea unor cetățeni privind activități de schimb valutar sau plăți făcute cu bancnote ,,specimen” sau ,,suvenir” acestea neavând valoare monetară.

Bancnotele inscriptionate “specimen” au aceasta mentiune inscrisa vizibil pe avers si pe revers, pe diagonala, de obicei cu cerneala rosie, fiind folosite de institutii precum bancile centrale sau Interpol pentru informare sau ca referinta in expertize. Bancnotele inscriptionate cu mentiunea “specimen” prezinta caracteristicile celor autentice, dar nu au putere circulatorie si sunt fara valoare, neputand fi acceptate nicaieri in plati.

Totodata, specimenele sunt destinate exclusiv spre informare si sunt difuzate, in anumite conditii, de catre bancile centrale de emisiune tuturor celorlalte banci centrale din lume sau altor institutii precum: muzee, edituri specializate ce publica anumite cataloage despre bancnote, Interpol, Europol. Mai mulți cetățeni, în special din mediul rural au sesizat fraptul că au primit de la diverse persoane în schimbul prestării unor servicii, vânzării unor bunori sau derulării unor activități de schimb valutar bancnote cu inscripție în limba ucraineană: „Suvenir. Nu este mijloc de plată”. Din nefericire, aceste aspect au fost constatate de către victim doar în momentul în care au încercat să pună în circulație bancnotele.
 

Exemple

La 30.07.2018, orele 12.37, Poliția Mun. Suceava a fost sesizată de către un angajat bancar despre faptul că în momentul verificării unei bancnote de 100 dolari, primită de la o persoană care a solicitat schimbarea acesteia în lei, a constatat că bancnota în cauză nu prezintă elementele de siguranţă.
La faţa locului a fost identificată o femeie de 54 ani din Suceava care a declarat verbal faptul că a primit bancnota de la o persoană necunoscută în schimbul unei sume în lei. În urma verificărilor efectuate de operator, s-a constatat că bancnota nu prezenta nici dimensiunea şi nici un element de siguranţă corespunzător, având în plus o inscripţie cu tuş de culoare roşie în limba ucraineană, prin care se precizează că nu este destinată efectuării de plăţi, aceasta fiind un suvenir.
 

La 22.08.2018, ora 23.50, Sectia de Politie Burdujeni a fost sesizată de către un angajat al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate jocurile de noroc, despre faptul ca a primit de la un client suma de 3000 euro falși.
La faţa locului s-a deplasat o patrula din cadrul Secției de Politie Burdujeni, care l-a identificat pe apelant, acesta declarând verbal faptul că, a introdus anticipat credit la aparatul tip ruleta unui client, care la final a achitat cu suma de 3000 euro, respectiv 15 bancnote în cupiură de 200 euro.
După plecarea acestuia a realizat că bancnotele sunt înscrisuri ,,suvenir”, întrucât nu prezentau elemente de siguranță și nici serie și număr.

Pentru prevenirea și combaterea acestor fapte la data de 06.09.2018, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava, a organizat o acțiune punctuală fiind verificate 13 unități de rulare a valorilor monetare.
Au fost constatate 3 infracțiuni și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.500 lei.

În scopul prevenirii infracțiunilor de înșelăciune prin astfel de metode vă recomandăm să nu va încredeți în binevoitori! Nu cumpărați valută de la persoane neautorizate! Infractorii acționează, de regulă,  la câțiva metri de un birou de schimb valutar sau casă de amanet și ar fi păcat să cădeți victimă datorită unui câștig nesemnificativ.
 
Dacă ați fost victima unei astfel de infracțiuni, nu lăsați să treacă timp de la comiterea faptei și sesizați-ne prin apelul unic de urgență 112!
De asemenea, polițiștii vă recomandă să rețineți semnalmentele persoanelor implicate sau caracteristicile mașinilor( număr de înmatriculare), date pe care să le sesizați imediat Poliției !

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.