Home / Actualitate / FOTO: Garda Forestieră Suceava a efectuat mai multe controale ale circulației materialelor lemnoase

FOTO: Garda Forestieră Suceava a efectuat mai multe controale ale circulației materialelor lemnoase

În data de 20 septembrie 2018, Garda Forestieră Suceava a efectuat mai multe controale ale circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere din județele Neamț și Suceava.

Pe DN 15C, ce leagă localitatea Tîrgu Neamț, județul Neamț de localitatea Boroaia, județul Suceava a fost identificat un transport de materiale lemnoase care a fost oprit în jurul orelor 15.46 cu sprijinul organelor de poliție, în localitatea Boroaia, la destinație. Conform documentelor prezentate de către șofer, la data de 20.09.2018 la ora 09.25, respectiv 09.28 au fost emise două avize de însoțire a materialelor lemnoase pentru ansamblul de vehicule identificat în trafic având punct de plecare sat Pluton, comuna Pipirig, județul Suceava și destinație depozitul de materiale lemnoase al unui operator economic situat în localitatea Boroaia, județul Suceava. Cantitate totală înscrisă pe cele două avize de însoțire este de 40,71 mc buștean rășinoase.

În urma verificărilor întreprinse și a probelor strânse, s-a constatat faptul că, proprietarul materialelor lemnoase, a efectuat în mod repetat, în baza acelorași documente de proveniență și transport, două curse. În urma inventarierii s-a constatat că volumul încărcat în mijloacele de transport și transportat ilegal însumează 46,90 mc buștean rășinoase.
În urma celor constatate, materialele lemnoase în cauză, în valoare de 15617,7 lei au fost confiscate și predate în custodie, iar transportatorul e fost sancționat contravențional cu amendă de 10000 lei.
Garda Forestieră Suceava a demarat deja verificările atât la beneficiarul materialelor lemnoase cât și la operatorul economic care a dublat transportul, în scopul identificării provenienței materialului lemnos transportat ilegal.

În aceeași zi, patrula mixtă formată din lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava și ai Postului de Poliție Boroaia, în jurul orelor 18.00, a oprit în trafic pe raza localității Dumbrăveni, comuna Râșca, un transport de materiale lemnoase. Șoferul mijlocului de transport a prezentat ca document de proveniență și transport un aviz de însoțire emis la data de 20.09.2018, ora 08.35. Cantitate totală înscrisă pe avizul de însoțire este de 5 mc lemn de foc foioase. În urma verificărilor întreprinse și a probelor strânse, s-a constatat faptul că, deținătorul materialelor lemnoase, a efectuat în mod repetat, în baza acelorași documente de proveniență și transport, două curse. În urma inventarierii a rezultat un volum de 3,96 mc, cantitate ce nu coincide cu cea înscrisă în documentul prezentat ca justificare de către șoferul mașinii.
În urma celor constatate, materialele lemnoase în cauză, în valoare de 546,48 lei au fost confiscate și predate în custodie, iar transportatorul e fost sancționat contravențional.

FOTO:

 

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 13.12.2018, ora 11.25, în timp ce conducea autoturismul pe DN 18, în afara comunei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.